"Negru pe alb de Constantin Negruzzi poate fi considerata, desi tiparita cu intarziere, dupa cum se intampla deseori in secolul XIX, prima carte de proza romaneasca. Genul este acela clasic al scrisorilor fara destinatar precis, un soi de scurte proze descriptive sau analitice, in care subiectul propriu-zis nu conteaza decat in mica masura. Ne-au lasat lucruri asemanatoare toti scriitorii pasoptisti, romanticii nostri, Alecsandri, Russo, Kogalniceanu, ca si urmasi ai lor precum Odobescu si, scriind in epoca ulterioara a Junimii, pasoptistul, si el, Ion Ghica. Prozele lui Negruzzi sunt inteligente, pline de haz, scrise cu finete artistica. Dincolo de marea lor valoare literara, ele constituie si un document pentru lumea romaneasca din prima parte a secolului XIX." - NICOLAE MANOLESCU
    Fragment din volumul "Negru pe alb. Scrisori" de Costache Negruzzi:

    ”Scrisoarea VI (Catacombele M. Neamtu). Avgust 1839
   
    Nu departe de cetatuia Neamtu - a caria ruine se mai vad inca daramate de oameni si de timp - mai in sus, pe o vale ce se intinde verde si racoroasa intre doua siruri de muntisori umbrosi, Alexandru cel Bun facu la 1402 o bisericuta de lemn in cinstea Sfantului Ioan Teologul, pe langa care se adunara cativa monahi; si pentru adapostirea lor si a altor crestini in timpurile acelea pe cand Moldavia se bantuia de razboaie si de rascoale, zidi aproape de biserica si un turn de peatra.
    Pe atunci, inturnandu-se de la Viena, Ioan Paleologul trecu prin Moldavia. Alexandru il primi cu tot onorul cuvenit mosteanului imperiei Bizantine, insotindu-l pana la Galati. Spre rasplata ospetiei ce primise, Ioan, suindu-se pe tron, ii trimise lui purpura si coroana imparateasca, iar mitropolitului Iosif, sacos si mitra; dar spre a-si invecinici pomenirea, trimise doamnei Anei, sotiei lui Alexandru, si o icoana facatoare de minuni a Maicei Domnului.
    Icoana aceasta se puse in bisericuta mai sus aratata.
    Dupa trecere mai de un veac, Stefan Marele, vazand ca s-a marit numarul calugarilor, incepu a zidi la anul 1497, langa bisericuta lui Alexandru-voda, o alta biserica mare de peatra cu hramul Inaltarii, dar murind el la 1503, o sfarsi fiiul sau Bogdan, si aduse icoana Fecioarei acea harazita de Paleologul in biserica asta noua, unde este si pan-in ziua de astazi.
    Aceasta icoana se cunoaste ca e facuta pe cand arta zugraviei era in decadinta la greci. Desenul este grosier si coloritul slab.
    Monastirea Neamtul - ce luase asta numire de la paraul ce curge aproape - lua o intindere mare. Prin pietatea domnilor si a boierilor capata venituri insemnate, si astazi aceasta lavra nutreste la o mie cinci sute monahi, si oricare sarac afla in toata vremea aici cautare si ospatare.”