Cand doi copii si un elefant pornesc intr-o calatorie epica prin America, nu ne putem astepta decat la cele mai grozave aventuri si primejdii, care pandesc la tot pasul. Din Pennsylvania pana in Nebraska, Tad si Cissie strabat rauri involburate cu o pluta, merg cu trenul si cu vaporul cu aburi, in cautarea unui adapost sigur pentru ei si pentru elefantul Khush. In drumul lor catre Nebraska, unde locuieste cea mai buna prietena a lui Cissie, cei trei sunt urmariti de un negustor si de sotia acestuia, care vor sa puna mana cu orice pret pe elefant.

    Pentru acest roman, Gillian Cross a primit prestigioasele premii Whitbread Children’s Novel Award si Smarties Prize, acordate celor mai talentati autori de literatura pentru copii din Marea Britanie si din Irlanda.

    Fragment:

 

    “TRENUL DE MARFA ajunse la timp, dimineata devreme. Din momentul in care trase in gara, Khush incepu sa fie foarte nelinistit, batand neintrerupt din picioare si imprastiind nutretul in toate partile. Tad sopti cateva cuvinte, sa-l linisteasca, dar nu avura efectul scontat. In plus, el insusi era intepenit si inghetat din pricina orelor nesfarsite petrecute in curentul din vagon.

    Cobori rampa si arunca o privire spre cerul intunecat. Burnita marunta si ceata care se ridica in acelasi timp se intinsera ca o cupola cenusie asupra Pittsburghului, invaluind toate casele.

    „Pittsburgh!" spusese pompos Michael Keenan. „La marea confluenta dintre Muntii Allegheny si Padurea Nationala Monongahela! Punctul-cheie catre Ohior!” Dar Tad nu vedea niciun rau, doar acoperisuri si sine de cale ferata. Puse mana pe o galeata si sari din vagon.

    - Stai cuminte, Khush, sopti el. E timpul sa aducem putina apa proaspata.

    Se indrepta asadar catre cladirile din gara, balanganind fara griji galeata.

    La vreo cincizeci de metri mai incolo, isi dadu seama ca s-a intamplat ceva groaznic. Sase barbati cu chipuri solemne erau stransi laolalta, iar cand s-a mai apropiat un pic de ei a auzit ce vorbeau:

    - ... mai mult de cincizeci de morti... si conductorul... spuneau ca inca mai arde...

    Mana lui Tad se inclesta pe manerul galetii.

    - Tre-trenul din Harrisburg?

    Nu isi dadu seama ca gandise cu voce tare pana ce barbatii se intoarsera spre el. Cand le vazu fetele, nu mai avu nevoie de alt raspuns. Stranse galeata si mai tare.

    - Il... il asteptam pe domnul Keenan. Elefantul..

    Balbaindu-se, arata cu degetul spre vagonul rosu cu litere aurii din spatele lui. Voia sa-i intrebe, sa incerce sa afle ce se intamplase. Dar imediat ce rostise cuvantul „elefantul”, barbatii incepura sa-l impinga spre vagon.

    - ... sa ne ocupam de animal...”