In Nu genul ala de fata, Dunham ridica un val de pe experientele care alcatuiesc procesul prin care ne construim drumul prin lume: cum e sa te indragostesti, sa te simti singur, sa ai cinci kilograme in plus desi mananci doar mancare sanatoasa, cum e sa trebuiasca sa te faci apreciata si sa-ti demonstrezi valoarea intr-o incapere plina de barbati care au dublul anilor tai, cum e sa intalnesti iubirea adevarata si, mai ales, cum e sa ai tupeul de a crede ca povestea ta este una care merita spusa.

Exuberanta, miscatoare si atenta la detalii, Nu genul ala de fata este un sir de telegrame trimise din linia intai a frontului, din batalia Cresc Mare. „Deja imi este rusine la gandul ca, de fapt, as avea ceva de oferit“, scrie Dunham. „Dar daca daca as putea lua tot ce am invatat si ti-as face treaba mai usoara tie sau te-as impiedica sa mai ajungi in situatia aia in care simti nevoia sa-ti pastrezi tenisii in picioare, cand faci sex, pentru cazul in care ai simti nevoia s-o iei la goana in timp ce-o faceti, atunci fiecare pas gresit pe care il voi fi facut eu a meritat“.