Fragment din nuvela "Budulea Taichii":

 

    „A doua zi de Craciun oamenii stiau sa spuna ca dascalul Claita a scos o invatatura noua despre imparatul din care se trage neamul romanesc, si ca Hutu are sa aduca invatatura aceasta in sat; iar cand Hutu a venit de Pasti acasa, ei il intrebau cum sta cu Ler-imparat, din care se trag romanii; fiindca el zicea ca despre aceasta n-a invatat inca, tot satul stia ca are sa mai steie mult la scoli. 

    Dascalul Claita zicea acum ca are sa steie inca doi ani, deoarece mai sunt si alte lucruri pe care trebuie sa le invete.

    Hutu era dar fericit, caci acum nici dascalul Claita nu mai era suparat.

    Insa, oricat de bun baiat ar fi fost, avea si el pacatele lui.

    Pe cand umblase la scoala din sat, avuse dorinta de a se face dascal ca Claita; in urma, dupa ce s-a dus la oras, dorinta lui era sa se faca profesor ca domnul Wondracek; acum, in sfarsit, umbland la scoli latinesti, voia sa se faca profesor de gimnaziu si isi intiparise atat de viu acest gand, incat se facuse chiar mai asezat de cum fusese, ii placea sa explice toate lucrurile si luase intru toate apucaturile profesorului sau. Fiind insa ca acest profesor era calugar, ca toti profesorii nostri, Budulea Taichii mai avea si dorinta tainica de a se face calugar si, cand eram singuri, imi spunea mereu ca are sa ceara voie de la Claita spre a se putea calugari.

    Iara eu il vedeam, in gandul meu, pe Budulea Taichii calugar, ca profesorii nostri de la gimnaziu.

    A venit apoi toamna.

    Am plecat singur acasa, caci Hutu trebuia sa ramana cu cei doi baieti.

    Cornelia era acum cu totul mare si se plimba cu dascalul din Strantea, care venea in toate duminecile, dupa-amiazazi, la Cocorasti, in vreme ce Livia ma intreba mereu cand vine Hutu, iara.”