Scrierile lui Jules Verne si-au castigat valoarea datorita imbinarii elementelor specifice operei literare - personaje, intamplari, descrieri etc., toate mergand pana la "desfiintarea acelui tarm dintre real si imaginar" - cu informatii cu caracter documentar, multe dintre ele unice si care au contribuit in mod evident la progresul civilizatiei, ele dovedindu-si viabilitatea odata cu descoperirile stiintifice importante ale omenirii.

Carte recomandata de Ligia Pop in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Fragment:
" Am pornit la drum pe o vreme cam urata si nimic nu anuna vreo schimbare. Nu aveam însa motive sa ne temem nici de calduri insuportabile, nici de ploi patrunzatoare. Era o vreme destul de buna pentru calatorie. Placerea de a strabate calare o ara necunoscuta ma facea sa fiu bine dispus la începutul acestei calatorii. Eram stapanit de bucuria fara de margini a excursionistului care se simte liber si doritor de nou. Parca începusem sa ma resemnez, sa accept toata aceasta poveste... „De altfel, îmi spuneam, ce risc eu? Sa calatoresc prin ara cea mai ciudata! Sa urc un munte renumit! Si, în cazul cel mai rau, sa cobor în fundul unui crater stins! Desigur ca acest Saknussemm n-a facut altceva. Cat despre existena unei galerii care ar duce spre centrul Pamantului, asta e curata nascocire! O imposibilitate! Prin urmare, sa luam din aceasta expeditie partea cea buna, fara sa ne tocmim!" Cu aceste ganduri am parasit Reykjavikul. in frunte mergea Hans, cu un pas iute, egal si neîntrerupt. Dupa el, urmau cei doi cai încarcai cu bagajele noastre, pe care nu trebuia sa-i conduca nimeni. Unchiul meu si cu mine veneam la urma si, drept sa va spun, nu ne sedea prea rau pe animalele care erau mici, dar voinice! Islanda e una dintre cele mai mari insule ale Europei. Are o suprafaa de o mie patru sute de mile si numara doar saizeci de mii de locuitori. Geografii au împarit-o în patru regiuni, iar noi trebuia sa traversam aproape de-a curmezisul acea parte a arii care purta numele de ara Sfertului din Sud-Vest, „Sudvester Fjordungr". Iesind din Reykjavik, Hans a pornit pe un drum paralel cu coasta. Am strabatut niste pasuni saracacioase, care se caz-neau sa para verzi, dar, din pacate, reuseau sa fie mai curand galbene, ofilite. La orizont, în ceurile dinspre rasarit, se estompau varfurile aspre ale masivilor trahitici. Din cand în cand, unele petice de zapada, concentrand lumina difuza, o reflectau pe versantul culmilor îndepartate. Unele varfuri, care se înalau mai îndraznee, strabateau norii cenusii si apareau din nou deasupra vaporilor miscatori, asemenea unor stanci rasarite din mijlocul cerului. Deseori, aceste lanuri de stanci golase formau un soi de perete ce înainta spre mare, muscand astfel din pasune. Ramanea insa totdeauna loc destul pentru trecere. De altfel, caii nostri alegeau instinctiv caile cele mai prielnice, fara a-si încetini mersul. Datorita acestui fapt, unchiul meu n-avea nici macar consolarea de a-si îndemna calul cu gura sau cu biciul. Oricat ar fi vrut, împrejurarile nu-i îngaduiau sa fie nerabdator... Nu-mi puteam stapani rasul cand îl vedeam, ditamai omul calarind pe un cal mic, cu picioarele lui lungi atarnand pana la pamant. Parea un centaur cu sase picioare... — Ce animale supuse! a exclamat el. Ai sa-i dai seama, Axel, ca nu exista pe lume alt animal mai destept decat calul islandez. Nici zapezile, nici furtunile, nici drumurile imprac-ticabile, nici stancile, nici ghearii, nimic nu-l opreste. E cura-jos, se mulumeste cu puin si e sigur. Nu paseste niciodata gresit si nici nu are toane. Daca întalneste vreun rau sau vreun fiord, si o sa întalnim, fii sigur, ai sa-l vezi cum se arunca în apa, fara nici o sovaiala, de parca ar fi o amfibie, ajungand cat de repede poate pe malul celalalt! De aceea, sa nu-l haruim; sa-l lasam în voie si vom face zece leghe pe zi. "