Wanda vine la scoala in fiecare zi cu aceeasi rochie albastra, decolorata, dar spune ca are acasa o suta de rochii frumoase...

   “O suta de rochii va intra in randul cartilor care infrunta timpul.” - Saturday Review
   “Scrisa cu o intuitie rara si ilustrata cu caldura si farmec.” - The Horn Book
   “O carte pe care niciun copil nu o va uita vreodata.” - Book Week

    Fragment din volumul "O suta de rochii" de Eleanor Estes, Louis Slobodkin:

    “Oare cum incepuse jocul cu cele o suta de rochii, se intreba ea nelinistita. Era greu sa-si aminteasca perioada in care nu jucau jocul acela cu Wanda; parea sa fi fost cu foarte mult timp in urma. Acum jocul cu cele o suta de rochii era ca gimnastica de dimineata, insa atunci, demult, totul parea mult mai placut. A, da. Si-a amintit. Incepuse in ziua in care Cecile se-mbracase pentru prima oara cu rochia ei noua si rosie. Dintr-odata isi aduse aminte foarte clar toata scena.
    Era o zi senina de septembrie. Nu, trebuie sa fi fost octombrie, pentru ca, atunci cand ea si Peggy au venit la scoala, tinandu-se una pe alta pe dupa talie si cantand, Peggy a zis:
    — Stii ce ? Ziua asta de octombrie ma face sa ma gandesc la expresia „un albastru infinit".
    Maddie si-a amintit pentru ca dupa aceea vremea nu i s-a mai parut senina, desi nu se schimbase deloc.
    Cand au cotit de pe strada Oliver pe Artarului, au clipit amandoua. Pe Oliver era umbra, dar acum soarele de dimineata le batea direct ochi. In afara de asta, scanteieri de culoare veneau de la un grup de sase-sapte fete de pe cealalta parte a strazii. Puloverele si jachetele si rochiile lor, albastre, aurii si rosii, si mai ales una stacojie, reflectau razele soarelui ca niste bucati stralucitoare de sticla.
    Batea un vant rece si proaspat care le facea rochiile sa fosneasca si le sufla parul in ochi. Fetele erau toate entuziasmate si strigau, si fiecare incerca sa vorbeasca mai tare decat celelalte. Maddie si Peggy s-au alaturat si ele grupului, discutiilor si rasetelor.
    Au fost intampinate calduros.
    — Buna, Peg! Buna, Maddie! Ia uitati-va la Cecile!
    Erau entuziasmate de rochia lui Cecile – o rochie stacojie, cu palarie si ciorapi asortati. Era o rochie stralucitoare si noua si foarte frumoasa. Toate fetele o admirau – si o admirau si pe Cecile. Cecile mergea la balet si avea haine mai frumoase decat majoritatea fetelor."