In forma actuala, aceste pagini reprezinta o reconstructie a volumului publicat in 1981 la editura „Cartea romaneasca“ sub titlul Incercare in politropia omului si a culturii. Au fost retinute, in noua structura, studiile dedicate interpretarilor simbolului in teoria artei si in filozofia culturii. A rezultat astfel un volum de maxima coerenta, care, indiferent de operele de arta analizate sau de teoriile prezentate, spune acelasi lucru: la baza intregului comportament uman se afla o ambiguitate fundamentala a jocului dintre vazut si nevazut, material si spiritual, finit si infinit, pe care numai intelegerea simbolului o poate face transparenta.

Fie ca este vorba de binomul nietzschean al apolinicului si dionisiacului, de prizonieratul cultural-simbolic al constiintei descris de Cassirer, de teoria jocului a lui Huizinga sau de strania teorie heideggeriana despre opera de arta ca disputa intre lume si pamant, Gabriel Liiceanu realizeaza de fapt, dincolo de aceasta impresionanta parada de idei care a intemeiat modernitatea, „o fenomenologie a profunzimii intreprinse din perspectiva suprafetei“. Suntem fiinte ale absconsului si sublimului, dar avem nevoie – pentru propria noastra propulsie – de familiaritatea lipsita de frivolitate a tot ce e „jos“ si ne cade sub simturi. Ambiguitatea noastra se bazeaza pe insasi ambiguitatea simbolurilor pe care le folosim la tot pasul: ne despartim in permanenta de sensibil ramanand in acelasi timp prizonierii bogatiei a carei natura precara am denuntat-o.

Scrise, dupa cum spune autorul, intr-o vreme in care „vointa de cultura“ insemna mai mult decat o simpla preocupare culturala, paginile acestei carti nascute din dorinta disperata de a infrange istoria ni se infatiseaza astazi, dupa mai bine de doua decenii, in puritatea gandului lor, ca lipsite de varsta.