Negatia radicala se asociaza in gazetaria lui Eminescu cu un pesimism de sfarsit de lume, cu un sentiment de dezolare cosmica, asa cum se intampla si in poemele de meditatie. Un pesimism insa activ, daca-i putem spune astfel, saturat de invective colorate si sprijinit pe o imaginatie colosala. Ea transfigureaza totul si face din fanariotul detestat un personaj de schita fantastica, batand spre absurd. Putinele si, la drept vorbind, inesentialele note nationaliste se pierd intr-o mitologie care vrea sa intoarca stricata masinarie a lumii in alt timp si in alt spatiu. Un timp pierdut, undeva, intr-un fabulos Ev Mediu rasaritean si intr-un spatiu paradisiac (sanatoasa barbarie) in care se misca si se desfata o lume si o ordine naturala ramase in afara cruzimilor istoriei. [...] Nu trebuie exagerata importanta practica a acestei filozofii politice, dar trebuie recunoscut, franc, ca proza politica a lui Eminescu este eminenta, creatoare (in sens literar) in cel mai inalt grad, plina de idei si colorata de o emotivitate si o imaginatie pe care nu stiu cati alti gazetari romani le-au putut egala. O citim azi ca pe o superioara epica de idei in care conceptul si invectiva impart confortabil acelasi compartirnent - E. S IMION
Fragment:

"[„DRUMURILE S-AU TROIENIT.."]

    Drumurile s-au troienit si comunicatia telegrafica par intrerupta, nici o stire din strainatate nu vine sa ne lumineze asupra situatiei, tocmai acuma cand toate celea par a atarn de-un fir a par. Campiile albe se-ntind imprejurul Bucuresti lor si se pierd in zarea dinspre miazanoapte, unde a pleca imparatul Rusiei, in zarea dinspre miazazi, unde stau ostirilei noastre; spre rasarit si spre apus, unde se cumpanesc sortile Europei. in aceasta izolare in care ne pune batrana aceeasi pe vremea craiului Decebal, cand taranul dacic, Imbracat in cojoc mitos, trecea Dunarea-nghetata, aceeasi astazi, cand Voda tine Dunarea cu ostirile romanesti, in aceasta izolare ne apasa mai cu greu gandirea la ce rau loc ne-au asezat, Traian imparatul pe aceasta muchie de lume, la cest vad de, popoare carele ne privesc pe noi numai ca pe un fel de gard, pe deasupra caruia se cearta.
    Dar de am fi noi macar oameni ca oamenii, de-am fi stiut sa ne ingradim, incat sa nu poata juca nimeni pe stapanul in casa noastra, de-am fi ramas atat de exclusivisti precum erau parintii nostri, tot ar fi fost cum ar fi fost si tot o mai puteam duce cu bine de pe o zi pe alta.
    Dar asa ne-am dezgradit, facand drum lung unei tatii pripite, unei pospaieli apusene care, in schimbul paturilor bogate ale brazdei noastre, ne imple cu trebuinte de care n-am fi avut trebuinta; prin legiuiri de un caracter cosmopolit pe care liberali obicinuiesc a le numi „tot ce e romanesc", am facut din tara noastra o noua America, in care se gramadeste superfluenta populatiilor apusene, carora le convine foarte bine teoria de „om si om" de egalitate, libertate si fraternitate pe socoteala noastra.     Nevoind sau neputand cunoaste ca orice stat are nevoie de clase puternice, am ridicat din temelie toate puterile vechi ile tarii, fara a socoti ca o casa veche de piatra, dar cam stramta, e totusi mai buna pentru vreme de iarna si pentru nevoi decat un palat de... hartie frantuzeasca. Noi am facut in statul nostru ceea ce se face in scolile noastre. invatatori care nu stiu nici a scrie bine dau in mana copiilor carti scrise intr-o limba pe care ei n-o Inteleg si-i pun sa invete fila cu fila lucruri pe care ei nu si le pot inchipui, incat, cand baietii au :ijuns la capat cu Invatatura, raman cu capul plin de cuvinte al caror Inteles nu l-au stiut niciodata si, neputandu-se folosi ilici intr-un fel de acele cunostinte moarte si ffira de pret, raman cu zilele incurcate si taind canilor frunze, pana ce, prin intrigi si umiliri care darana si restul de caracter ce le mai ramasese dat de la natura, ajung persoane publice spre a continua asupra generatiei viitoare sistemul vechi de stricare mintii si a inimei.
    Astfel demagogii nostri crescuti in strainatate, vazand nevoile poporului nostru, l-au Invatat pe de rost cuvinte deserte si c-un inteles negativ numai, socotind ca prin cuvinte se intemeiaza binele unui popor. Numai pe cele mantuitoare: „munca" si „economia" intru ale lor si ale statului nu l-au invatat pe popor niciodata. "