Orenda este o fictiune romanesca plasata de Nora Maria Vasilescu prin mileniul VII, cel care va sa vina pesemne intr-o zi.
Avem de a face cu o lume imaginara intr-o federatie de corpuri cosmice, planete si sateliti, a carei viata pulseaza in principal pe astrul Mufrid. Exista insa si planete muncitoresti precum Pavo3, se cunosc lumi de un prestigiu inferior ce se cuvin a fi ascunse, conform mentalitatii mufridienilor etc. Societatea, asadar, este si nu este evoluata fata de Anno Domini 2016.

Obstea poate fi longeviva, dar e distribuita in caste, trei la numar: oameni inferiori, medii si superiori, cei din urma avand un ridicat „numar valoric", numiti de aceea si valorici. Lumea pare proiectata de un Nietzsche destul de tulburat.
Dar ce este Orenda? Pe parcursul intregului volum populat de Mentori, proiectat in vertijul Ispitirilor si umbrit de faima Stelei Templului, te astepti s-o intalnesti in cele din urma pe Orenda, o vrajitoare, o mare azurie, o regina, o stea cazatoare, o cometa suitoare... Nimic din toate acestea...
Cititi si veti descoperi singuri un univers fabulos, proiectie a unei forte imaginatorii de o exceptionala intensitate. - Radu Sergiu Ruba
Fragment din roman:

"De cealalta parte, oricat de convins ar fi fost de doctrina conditionarilor si oricat de legat de puterea izvoarelor, nu era atat de fanatizat incat sa nu inteleaga ca felul in care luasera ei puterea si mai ales epoca de consolidare a acesteia construisera in jurul lor o aura, intre altele, de ferocitate. Or, un copil nascut sute de ani dupa victorie, instruit de Clan si confirmat in apa izvoarelor sacre putea, credea el, sa le dea o anume puritate istorica pe care simplele justificari logice sau politice nu mai aveau puterea sa o recupereze; ar fi fost o validare a succesului.
Poate ca sa contrasteze cu opulenta fostei puteri, poate doar din lipsa de ragaz in mijlocul haosului de dupa disparitia Stelei Templului, primul secol cand cladisera palatul fusese o epoca de austeritate si minimalism. Cladirea hexagonala, de beton fara finisaj inca pastra marca timpului cand fusese conceputa mai degraba ca basilica deasupra izvoarelor decat ca locuinta permanenta a cuiva. Si era drept ca in acea perioada Alatar Vhaol nici nu venea acolo decat pentru confirmarile fortate care prea adesea se transformau in executii. Era locul sau de maxima forta, cu siguranta, dar nu o casa.
Odata cu reinstalarea pacii, stabilizarea Clanului ca structura, reinchegarea relatiilor diplomatice cu celelalte sase sisteme, intelesese treptat ca ori isi cladea un alt centru aiurea, ca, pe Domenii n-ar mai fi avut loc, ori il transforma pe acesta. Nu putea tine negocieri in camerele reci si cavernoase asa curn se gaseau. Deja incepuse sa faca alergie la strambatura clasica de-acum a diplomatilor de pe Gamma cand venea vorba despre Pavo3, Planeta Capitala.
Sa se indeparteze de izvoare pe de alta parte ar fi fost dureros. Aburul lor cald, semi-intunericul Sacristiei, protectia, insusi pericolul pe care-l inspirau altora ajunsesera sa faca parte din modul in care se concepea pe sine. Afara de asta, odata teraformata planeta, ca asta facusera de mult, natural sau prin actitunea discreta a izvoarelor, nu stiau, se formase acel inel de jungla protectoare deloc dezagreabil si care contribuia la sentimentul de securitate al celor de pe Domenii. "