Parintele Isaia a cultivat mai deschis si mai profund farmecul vietii monahale in taria Cuvantului lui Dumnezeu si-n taria Cuvintelor Sfintilor, conturand in vazduh, de sub zidurile reci ale manastirii, diversitatea taramului celor ce sporesc tainele universului de sub directa obladuire a lui Dumnezeu Cuvantul. Parintele Isaia a stiut sa se desprinda de tina si sa se inalte, prin dragoste christica, in lumea spirituala. Inima smeritului slujitor, Parintele Isaia, a ars in contemplatie si “rauri de apa vie au curs dintr-insa”.

Asa a fost Parintele Isaia: nu a gandit altfel de cum a vorbit, nu a vorbit altfel de cum a gandit, caci vorbirea cu doua intelesuri este cursa mortii. Cuvantul sau nu a fost mincinos, nici desert, ci intemeiat pe fapta…

Preot Stavrofor Constantin Catana, Manastirea Varatic
Fragment din lucrarea: Parintele Isaia Tugurlan, Un cuvios de pe fila de Pateric

"   Nu s-a incovoiat in fata prigonitorilor
    Regretatul Ieromonah Melchisedec Nicolau, calugar cu metanie din Manastirea Bogdana, avand si el aceeasi soarta asemenea Parintelui Isaia Tugurlan, fiind dat afara din manastire cu De-cretul si mai tarziu fiind numit staret al Manastirii Runc dupa plecarea Parintelui Isaia la Manastirea Bogdana imi spunea: "Parintele, sa stii mata ca noi, calugarii, trebuie sa avem mare grija sa nu ne facem numele de rusine si uite, Dumnezeu ne-a ajutat pe cativa dintre noi (Parintele Isaia, Parintele Epifanie, Pariritele Neofit) sa purtam Crucea in ispitele lumii si sa alergam fiecare dintre noi in urgia vremii cum ne-am priceput, numai ca sa nu rupem legatura cu Sfanta Biserica si cu Dumnezeu. Din numarul celor multi calugari, cati au fost la Manastirea Bogdana, am ramas doar cativa tari in convingerile noastre si adevarurile sfinte. Stau si ma gandesc la Isaia asta, care a fost neinvins in curajul lui. El fiind mai indraznet decat mine, nu s-a incovoiat in fata prig-onitorilor, viata zdruncinata nu l-a invins.
    Asa cum imi spunea, in toata acea perioada de trista amintire a trait sarac, dar ca si noi toti ceilalti, a fost mereu cu fata spre Dumnezeu. Ba unii dintre calugarii cei prigoniti pastrau la ei Sfanta impartasanie si se Impartaseau atunci cand considerau ca vremea e potrivita a se cumineca si asta nu era indrazneala, ci o dorinta neinvinsa de cele Sfinte! Caci si Sfintilor, focul, sabia, fiarele salbatice, cangile de fier nu le-au putut lua dragostea de Hristos, asa ca nici noua, prigonitilor, nu ne-au putut inchide gura de a nu ne mai Impartasi cu Trupul si Sangele lui Hristos. Eu nu vorbesc despre mine, dar spun ca Parintele Isaia, asa cum il vezi, desi sleit de toate puterile trupesti, totusi munceste mult si mereu cu privirea ingandurata isi poarta pravilele monahale neintrecut de frumos si are timp blesteme si pe diavoli si sa izgoneasca si duhurile cele rele din gandurile oamenilor. "