Nimic

„Le-am gasit, uitate, abandonate si prafuite, intr-un plic vechi dintr-o cutie de carton, bietele mele ultime-ultimissime poeme, care-au zacut acolo aproape douazeci de ani, fara sa mai spere intr-o deshumare pioasa. Le-am recitit cu inima stransa, atat cat mai puteau fi ele citite pe foile galbene si friabile, patate de cafea, strapunse de furia micilor litere de metal ale masinii mele de scris. si deodata mi-am dat seama ca in graffitiurile astea e mai mult adevar (chiar daca mult mai putina literatura) decat in toata poezia mea anterioara, ca de fapt asa am vrut sa scriu intotdeauna, ca aici ma recunosc, ca aici respir, ca aici sunt in sfarsit liber. Le public acum ca pe niste «postume din timpul vietii», pentru beneficiul catorva prieteni." (Mircea CARTARESCU)