Fragment:

"Riscurile pe care le-au considerat de la sine înţelese generaţiile precedente — mortalitatea infantilă, bolile infecţioase, catastrofele ecologice — nu sunt lucruri care să ingrijoreze 'in prezent prea multă lume. În schimb, am desemnat anumiţi membri ai societăţii — poliţia, pompierii, atleţii — care să-şi asume riscurile de care ne temem noi, ceilalţi. Descrierile vii ale eroismului în distracţiile noastre sunt o mare sursă de excitare „prin procură" şi oferă exemple distorsionate despre ceea ce înseamnă a fi curajos. Legăturile dintre violenţă, control şi curaj din aceste portretizări sunt inevitabile şi au prea puţin de-a face cu propria noastră viaţă.
E adesea greu să-i convingi pe cei nefericiţi să-şi asume riscurile necesare pentru a modifica atitudini şi comportamente care joacă un rol în descurajarea lor cronică. Profesia mea, psihiatria, şi-a adus anumită măsură contribuţia la această problemă prin etichetarea depresiei drept boală chimică şi prin faptul că se bazează în mod exagerat pe soluţii farmacologice. Am fost încurajaţi (şi constrânşi) în acest sens de companiile de asigurări, care au erodat constant despăgubirile pentru psihoterapie. Şi ce anume este psihoterapia? Este o conversaţie cu scop precis, în slujba schimbării."