Eunsun Kim s-a nascut in Coreea de Nord, una dintre cele mai opresive tari din lumea moderna. Cand avea unsprezece ani, tatal si bunicii ei au murit de foame, iar ea si-a scris testamentul – convinsa ca va sfarsi la fel. Ca urmare, in 1999, mama sa a hotarat sa lase in urma regimul dictatorial in care traia si sa fuga din Coreea de Nord impreuna cu cele doua fiice ale sale – Eunsun si sora ei −, fara sa stie ca vor pleca intr-o calatorie care avea sa dureze noua ani. Pana sa ajunga in Coreea de Sud, Eunsun si familia ei au trait pe strazi, au picat in mainile unor traficanti de persoane, au fost trimise intr-un lagar de reeducare din Coreea de Nord si au traversat pe jos desertul Gobi. Cincisprezece ani mai tarziu, Eunsun Kim s-a hotarat sa scrie o carte despre experienta ei, pentru ca intreaga lume sa-i cunoasca povestea. Insa ca ea mai sunt mii de barbati si femei care in fiecare zi incearca sa traverseze frontiera pentru a scapa de foamete si de regimul totalitar nord-coreean.
    Fragment din volumul "Prin desert spre libertate" de Eunsun Kim, Sebastien Falletti:

    “Si-apoi, cel putin la „ferma" aveam ce manca. Mai bine sa traim nefericite in China, decat sa traim cu spectrul mortii de foame in Coreea de Nord. Noua noastra familie de tarani era saraca, dar avea ce sa manance, si inca pe saturate, in fiecare zi. Incetul cu incetul, s-a conturat o rutina zilnica. Incercam sa ne vedem de-ale noastre si sa nu le stam in cale celorlalti membri ai familiei. In fiecare seara, ne cuibaream toate trei una-ntr-alta in camera de zi si ne uitam la televizor. Ajunsesem sa vorbesc mai bine limba chineza. Tuturor parca ni se mai luminase orizontul. Pe urma, noptile adormeam impacata, in linistea desavarsita a marilor campuri ale Chinei.
    Astazi, imi dau seama ca eram norocoase chiar si asa, cu toate necazurile pe care le aveam de indurat. La fel ca sapte din zece dintre miile de femei care trec fraudulos frontiera chineza in fiecare an, cazuseram si noi, din pacate, in ghearele traficantilor de fiinte umane. Dar noi trei, cel putin, scapaseram de ce era mai rau. Multe alte femei care fug din Coreea de Nord ajung in situatii mult mai rele: sunt obligate sa se prostitueze in bordeluri si in baruri de karaoke. Inclusiv fetele lor, chiar daca sunt foarte mici. Asemenea victime raman traumatizate pe viata si multe isi duc viata purtand rusinea trecutului. Rezultatul este ca multe dintre aceste femei, chiar si dupa ce si castiga libertatea in Coreea de Sud, tot in rusine traiesc.
    Intr-o seara din 2002, pe la sfarsitul iernii, ne uitam la televizor, iar eu adormisem. N-a trecut mult si m-au smuls din toropeala niste batai puternice in usa de la intrare. Am inteles imediat ce se intampla. M-am ridicat in picioare cat am putut de repede si am tasnit catre fereastra din spatele casei, incercand sa scap. Dar era prea tarziu. Prea multe lumini albe care ma orbeau si nu mai vedeam nimic in fata ochilor. Eram prinse in capcana.”