Colectia Clasici ai literaturii universale va ofera o noua capodopera a altor vremuri: Randuiala firii de Samuel Butler.

„Randuiala firii este una dintre bombele cu ceas ale literaturii. [...] Aceasta carte a zacut ascunsa in biroul lui Samuel Butler vreme de treizeci de ani, abia asteptand sa arunce in aer familia victoriana si, odata cu aceasta, intregul edificiu maret al romanului victorian, cu pilastrii sai de sustinere cu tot...”   V.S. Pritchett

„Daca vreodata casa mea ar fi cuprinsa de un incendiu, singurul roman victorian pe care l-as salva din flacari ar fi Randuiala firii... Fiecare scriitor contemporan care are un simt dezvoltat al ironiei ii este, probabil, intr-o oarecare masura, indatorat, direct sau indirect, lui Butler, care a avut nenorocul de a fi un om al secolului al XX-lea nascut in anul 1835.”   - William Maxwell, The New Yorker
Fragment din roman:

"Ernest auzise relatari ingrozitoare despre firea doctorului Skinner si despre teroarea la care erau supusi baietii mai mici din scoala de la Roughborough de catre elevii mai mari. Suferise deja pana aproape de capatul puterii, si simtea ca o sa-i mearga rau daca poverile de tot soiul urmau sa sporeasca. Nu a plans cand a plecat de acasa, dar ma tem ca a facut-o cand i s-a spus ca se apropie de Roughborough. Taica-sau si maica-sa erau cu el, fiindca plecasera de acasa cu propria trasura; Roughborough nu avea inca drum de fier si, cum se afla la numai 64 de kilometri de Battersby, aceasta era cea mai simpla cale de a ajunge acolo.
Vazandu-l ca plange, maica-sa se simti magulita si-l mangaie. Ea spuse ca stia ca se simtea foarte trist ca paraseste o casa asa de fericita si ca merge printre oameni care, desi vor fi foarte buni cu el, nu vor putea fi, nicicand si niciodata, atat de buni cum fusesera taticul lui drag si cu ea; totusi, ea insasi era — iar lui Ernest cu greu i-ar fi trecut prin minte cu mult mai vrednica de compatimire decat era el, fiindca despartirea era mult mai dureroasa pentru ea, ca mama, decat ar fi putut sa fie pentru el etc., iar Ernest, spunandu-i-se ca plange de durere fiindca paraseste casa parinteasca, accepta totul pe incredere, si nu-si mai batu capul sa cerceteze adevarata cauza a propriilor lacrimi. Pe masura ce se apropiau de Roughborough, incepu sa-si vina in fire si, pana sa ajunga la doctorul Skinner, aproape se calma.
Dupa sosire, luara masa cu doctorul si cu sotia lui, iar apoi doamna Skinner o duse pe Cristina sa vada dormitoarele si ii arata unde avea sa doarma scumpul ei baietel. "