Fragment:

" Nu mi-a fost usor sa imi prezint scuzele. I-am zis, si era adevarat, ca nu visasem niciodata ca ma va ridica la rangul de gentleman. Pe de alta parte, Neil, la randul sau, nu dorea sa-si prelungeasca intrevederea cu mine. Trebuia doar sa imi dea niste indicatii, nimic mai mult.
M-a indrumat sa trag in noaptea aceea la un han din Kinlochaline, sa traversez Morven-ul, in ziva urmatoare, catre Ardgour, iar noap­tea sa trag la casa unuia, John of the Claymore, care ma astepta. in cea de-a treia zi urma sa trec lacul de la Corran, apoi pe cel de la Balachulish, si sa intreb dupa aceea incotro se afla locuinta lui James of the Glens, din Aucharn, in Duror of Appin.
Hanul din Kinlochaline era un loc urat si zgomotos, o cocina de porci plina de fum, de paraziti. Eram tare nemultumit de cest lucru si de indicatiile gresite primite de la Neil. Cu toate acestea, mi-am zis ca putea fi si mai rau...
in ziva urmatoare, dis-de-dimineata, am intalnit un om micut, voinic si serios, care mergea foarte incet, citind uneori dintr-o carte si punand degetul pentru a marca pasajul respectiv, imbracat de­cent, astfel ca parea un fel de cleric.
Mi-am zis ca era un alt catihet, dar cu totul diferit de orbul din Mull. Parea, intr-adevar unul dintre cei trimisi de Societatea din Edinburgh pentru Propagarea Credintei Crestine ca sa evangheli­zeze locurile salbatice din nordul Scotiei.
Se numea Henderland. Vorbea asemenea celor din sudul tarii, iar eu ma plictisisem sa aud cum suna limbajul celor din nord. si, in afara de faptul ca proveneam din aceeasi regiune, am gasit ca mai aveam si alte puncte comune. Bunul meu prieten, pastorul din Essendean, tradusese in galeza un mare numar de imnuri si carti de rugaciune, pe care le folosea Henderland si le tinea la mare cin­ste. De altfel, chiar citea una dintre acestea in momentul cand ne intalnisem.
Nu i-am povestit despre treburile mele mai mult decat era inte­lept sa o fac. De altfel, faptul ca treceam prin Balachulish nu-i putea atrage prea mult atentia, spre deosebire de Aucharn sau Duror, care erau localitati mici si izolate si 1-ar fi pus pe ganduri.
El mi-a spus multe despre munca sa si oamenii in mijlocul ca­rora propovaduia, despre calugari si iacobiti, despre imbracamin­te si alte curiozitati din locuri si timpuri diferite. Vorbea destul de moderat, blamand uneori Parlamentul, mai ales pentru ca acesta formulase Actul Dezarmarii in asa fel, incat ii afecta mai mult pe cei care purtau costumele specifice regiunilor din nord decat pe cei care luptasera efectiv impotriva englezilor.
Echilibrul de care dadea dovada m-a facut sa-1 intreb despre Vulpoiul Rosu din tinutul Appin. Mi se parea firesc faptul ca stia multe despre un tinut prin care calatorise nu o data."