Ziua de 30 octombrie 1938 era o duminica obisnuita. Cei mai multi americani ascultau cu interes ultimele productii ale postului de radio CBS (Columbia Broadcasting Television). Aceasta zi avea sa ramana in istoria mediilor de comunicare in masa drept una dintre primele manifestari ale puterii si influentei transmisiilor radio. Un tanar regizor de 24 de ani, pe numele sau Orson Welles, aproape necunoscut in epoca, producea pentru postul de radio amintit o adaptare a romanului Razboiul lumilor, publicat in 1898 de H.G. Wells.     Fragment din romanul "Razboiul lumilor" de H.G. Wells:

    “Capitolul XV. CE S-A INTAMPLAT IN SURREY

    Pe cand diaconul sedea si vorbea atat de dezlanat cu mine langa gardul viu de pe sesul de langa Halliford si pe cand fratele meu urmarea valul fugarilor peste Westminster Bridge, martienii si-au reluat ofensiva. Dupa cate se stia, din relatarile contradictorii care circulasera, cei mai multi dintre ei ramasesera ocupati cu pregatirile in groapa de la Horsell pana la ora noua in seara aceea, dand zor cu o operatie care degaja mari cantitati de fum verde.
    Dar pe la ora opt, trei dintre ei iesisera din groapa, inaintand fara graba si cu prudenta, trecusera prin Byfleet si Pyrford catre Ripley si Weybridge, ajungand astfel in campul vizual al bateriilor care asteptau, cu asfintitul in spate. Martienii acestia nu avansau in bloc, ci in linie, fiecare aflat la aproximativ 1,5 mile de tovarasul sau cel mai apropiat. Comunicau intre ei cu ajutorul unor tiuituri ca de sirena, care urcau si coborau gama de la o nota la alta.
    Tiuitul asta si detunaturile de tunuri de la Ripley si St. George's Hill le auziseram noi, de la nord de Halliford. Tunarii din Ripley, voluntari fara experienta in artilerie, care n-ar fi trebuit niciodata plasati intr-o asemenea pozitie, au tras o salva la intamplare, prematura, fara niciun efect, si au pornit in goana mare, calare sau pe jos, prin satul parasit, in vreme ce martianul, fara a-si folosi Raza Parjolitoare, a trecut linistit peste tunurile lor, calcand foarte grijuliu printre ele, a ajuns in fata lor si, astfel, a dat pe neasteptate de tunurile din Painshill Park, pe care le-a distrus.
    Soldatii de la St. George's Hill, totusi, erau mai bine comandati sau mai curajosi. Ascunsi de padurea de pini cum erau, se pare ca martianul cel mai apropiat de ei nici nu le banuia prezenta. Ei si-au potrivit tunurile cu tot atata meticulozitate ca si cand ar fi fost la parada, dupa care au tras, cam de la 1000 de yarzi departare de tinta."