„Un histrion fantast pare Nichita Danilov in poezie, amestec de sihastru si arheu, de mag si alchimist, purtand in sine tulburari obscure si elanuri incrancenate. Versurile sale sint bantuite de obsesii nocturne, un aer lunatic stapaineste imaginatia poetului si-n decorul halucinant al peregrinarilor fiecare gest are valoarea unui ritual. In confuzia simbolica prefigurata in imagini ale decrepitudinii, poetul da la iveala nostalgia discreta a purificarii.” (Radu G. Teposu)
„Poezia lui Nichita Danilov este umana in sens religios. Ceea ce inseamna ca omul care se exprima prin glasul poetului este o fiinta plenara, cu radacinile implantate in cosmos, in istorie, in societate, in mit, in realitatea celor vazute si nevazute. Iar problematica omului nu poate fi conceputa aici fara a tine seama de confruntarea binelui cu raul. Aceasta plenitudine a conceptiei, multiplicarea punctelor de vedere care se intalnesc intr-un tot complementar si dramatic, amestecand luminile si umbrele nu pentru a le contopi sau a le dispersa unele printre altele, ci pentru a le starni diferenta, asigura lirismului o valoare specifica.” (Ion Negoitescu)
Fragment din poezia „Papusi de ceara":
"Imi leagan singur umbra
ca pe-o papusa de ceara infasata in cirpe
o leagan tacut pina adorm
si apoi, asa adormit,
cu capul naucit de somn
ies pe usa casei direct
pe bulevardul orasului luminat de reclame
unde vad trecind
un cortegiu de barbati si femei,
care isi leagana tacuti
umbrele-n brate pina adorm.
Clipesc de trei ori si-mi scutur
cu durere somnul de pe pleoape
si adorm iar pornind incet
incet pe urmele tuturor adormitilor
care trecind incolonati pe strazi
isi leagana scincind umbrele-n brate."