• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

O naratiune dramatica reunind 14 episoade ale unui reportaj scris de Gabriel Garcia Marquez pe vremea cand lucra ca jurnalist. In 1955 el publicase interviul-serial luat unui marinar care a trecut pe langa moarte dintr-o neglijenta a marinei columbiene. In 1970,  Garcia Marquez a transpus reportajul intr-o carte.
Luis Alejandro Velasco este marinar pe distrugatorul Caldas. Dupa o lunga sedere in Statele Unite, pentru reparatii, nava ridica ancora spre Columbia. Fiind supraincarcata, in mare parte cu marfa de contrabanda, atunci cand intra in Marea Caraibilor, valurile puternice ii matura puntea, o dezechilibreaza si, ca urmare , opt membri ai echipajului sunt aruncati peste bord.
Dupa patru zile de cautari, cei opt marinari sunt declarati morti. Cu toate acestea, Velasco a reusit sa se urce in barca in care a plutit la voia curentilor, fara mancare, fara apa de baut, in fiecare zi temandu-se sa nu fie atacat de rechinii care dadeau tarcoale. La zece zile de la naufragiu, vede in sfarsit uscatul si se salveaza.
Fragment din romanul "Relatarea unui naufragiat" de Gabriel Garcia Marquez

Ultimele minute la bordul „navei lup de mare"
„Am ajuns in golf", mi-a spus unul dintre camarazi cand m-am ridicat sa mananc. Era 26 februarie. Cu o zi in urma mi se facuse putin teama din cauza vremii din Golful Mexicului. Insa distrugatorul inainta usor, chiar daca se clatina putin. Mi-am zis, bucuros, ca temerile mele sunt neintemeiate si am iesit pe punte. Silueta tarmului se stersese. Numai marea verde si cerul albastru se intindeau de jur imprejurul nostru. Pe puntea mijlocie ofiterul Miguel Ortega statea jos, palid si schimbat la fata, luptand cu raul de mare. Asta incepuse dinainte. Inca de cand nu disparusera de tot luminile din Mobile, dar mai ales in ultimele douazeci si patru de ore, ofiterul Miguel Ortega nu se putea tine pe picioare, desi nu era un novice in navigarea pe mare.
Miguel Ortega fusese in Coreea, pe fregata Almirante Padilla. Calatorise mult si era familiarizat cu marea. Totusi, desi golful era linistit, a fost nevoie sa-l ajutam sa, mearga pentru a-si putea face cartul. Parea un om in agonie. Nu tolera niciun fel de alimente si noi, colegii lui de cart, il asezam cand la pupa, cand pe puntea mijlocie, pana cand am primit ordin sa-l ducem in dormitor. Acolo s-a intins cu fata in jos in cuseta, cu capul pe marginea patului, gata sa verse.
Cred ca Ramon Herrera a fost cel care mi-a spus, in noaptea de 26 februarie, ca treaba avea sa fie serioasa in Caraibi. Dupa calculele noastre, urma sa iesim din Golful Mexicului dupa miezul noptii. In postul meu de cart, in fata lansatorului de torpile, ma gandeam cu optimism la sosirea noastra la Cartagena. Noaptea era senina, iar cerul, inalt, desavarsit, era plin de stele. De cand am intrat in Marina, m-am deprins sa identific stelele. In noaptea aceea, am facut-o cu placere, pe cand ARC Caldas inainta linistit spre Caraibi. "