Un exponent pe care l-am putea numi astăzi un clasic al literaturii SF, romanul lui Arthur C. Clarke Rendez-vous cu Rama e disponibil, de ceva vreme, și în limba română. E vorba de o carte publicată pentru prima oară în anii 70 care a căpătat o mare popularitate la vremea apariției. Fiind vag familiar cu subiectul romanului, m-am întrebat totuși în ce măsură un asemenea volum a putut rezista probei timpului, în ce măsură ar mai putea impresiona un cititor contemporan, mai ales un profan al literaturii SF (așa cum sunt și eu). Mi-am pus această întrebare atâta vreme cât, să nu uităm, cititorii contemporani nu mai trăiesc neapărat într-un deceniu acaparat de entuziasmul cuceririlor spațiale, dar pe de altă parte sunt aduși, prin industria entertainmentului potențat de tehnologii grafice , în proximitatea celor mai fascinante peisaje cosmice. Filmele sau jocurile video au reușit să ne proiecteze cu succes în cele mai inaccesibile colțuri ale universului și să simuleaze convingător confruntarea oamenilor cu temerile milenare ale sosirii apocalipsei. De ce ar fi relevante aceste observații? Tocmai pentru că Rendez-vous cu Rama e construit exact în perimetrul acestor două coordonate (al explorării spațiului și al posibilelor amenințări catastrofale pe care acesta le ascunde) și se dovedește așadar, un concurent, printre alții, în cursa livrării fascinației față de teritoriile cosmice obscure, față de limitele potențialului uman. Este romanul lui Arthur C Clarke un candidat competitiv, ținând cont că e rivalizat de cele mai amețitoare deliruri vizuale? Aparent ai spune că nu, ai spune că dimpotrivă, se simte un aer prăfuit al intrigii și al narațiunii per ansamblu. Pe măsură ce dai paginile însă, romanul își dezvăluie forța de captare a cititorului, asamblând și o surpriză finală pe măsură.

Suntem undeva în secolul XXII, după producerea tragediei care a schimbat raportarea speciei umane la spațiul cosmic: după ce în 2077, un meteorit de dimensiuni considerabile a lovit în plin Terra, provocând pierderi imense, omenirea a reușit să își revină după această catastrofă și să inițieze un proiect care să protejeze planeta de asemenea tragedii viitoare. Proiectul Paza Spațială ajunge, după 50 de ani de monitorizări atente să descopere un obiect necunoscut, cu o orbită neobișnuită, rătăcind destul de aproape de corpurile cerești colonizate de oameni iar oamenii decid să trimită o navă care să exploreze acest oaspete neprevăzut sosit de departe. Romanul alternează între două cadre ale acțiunii: sala de ședințe a Consiliului Consultativ Spațial- acolo unde membrii Uniunii Planetare (adică reprezentanți de pe planetele și sateliții colonizați, printre care și Mercur sau Marte) supraveghează evoluția misiunii și, pe de altă parte nava Endeavour și locurile pe care echipajul acesteia ajunge să le viziteze.

Corpul ceresc misterios e botezat Rama și se dovedește a fi nu doar o piatră rostogolitoare prin spațiu, ci un obiect cilindric cu un interior cavitar imens care ascunde o mulțime de surprize. Echipajul navei Endeavour nu are de ales, pentru a acoperi teritoriile vaste și ciudate care se întind, dincolo de învelișul solid, decât de a respecta cunoscuta și rigida regulă a explorării: un om pleacă neînsoțit dincolo de orice posibilitate de ajutor. Membrii echipei aruncă totul în joc: de la modalități convenționale și securizate până la cele mai puțin convenționale și mai riscante pentru a strânge cât mai multe date posibile despre Rama. De partea cealaltă, Consiliul Consultativ (care reunește oameni de știință de toate specializările, dar și politicieni) încearcă să pună cap la cap fiecare element descoperit de Endeavour, pentru a construi teorii cu privire la oul cosmic misterios. Despre ce se află însă pe Rama nu voi spune prea multe, pentru că acea călătorie pe care o va trăi și cititorul, pas cu pas, prin interiorul obiectului misterios, reprezintă chintesența experienței de lectură. Detaliile se dezvăluie lent și de fiecare dată surprinzător. Rama pare să reprezinte în sine un personaj aparte, atâta timp cât nu se va dovedi doar un cadru pasiv care așteaptă lanternele exploratorilor, ci o entitate care va evolua, la rândul ei, pe măsură ce e traversată pe dinăuntru și pe măsură ce ea însăși traversează spațiul, apropiindu-se de Soare și de planeta Mercur. Spre deosebire de alte cărți SF, spre deosebire de filmele și producțiile video impresionante amintite la începutul recenziei și care, mai devreme sau mai târziu, introduc în poveste un antagonist (fie el uman sau extraterestru) care articulează conflictul și dă sens desfășurării narative, romanul lui Clarke depășește această convenție: în fapt, întreaga expediție a navei Endeavour reprezintă o încercare de a descoperi existența sau inexistența unui antagonist iar autorul britanic reușește să își susțină întreg romanul mai degrabă pe întrebări decât pe răspunsuri: este Rama locuit sau nu? Este creat de extratereștrii sau nu? Reprezintă Rama o amenințare pentru oameni sau nu? Așadar, în ciuda faptului că debutează pe coordonate familiare (obiecte neidentificate, catastrofe planetare, nave izolate în spațiu), Clarke reușește să întrețină misterul până la final și să dea o lovitură de grație printr-un deznodământ elegant.

Producțiile hollywoodiene cu care suntem obișnuiți caută să nu cumva să tulbure așteptările spectatorului, să îi ofere mereu senzația confortabilă că eforturile umane au sens, că solidaritatea, obsesia studiului, curiozitatea, conduc la rezultate glorioase, că oamenii sunt capabili prin știință și tehnologie să răzbească și să pătrundă enigmele universului. Însă universul văzut de Clarke capătă reliefuri respectabile, gata să ridiculizeze prin proporția și complexitatea sa, măruntele tentative umane de a-l învinge. Prin acest roman Clarke a dat șansa revanșei imensității cosmice în fața argoanței umane și parcă niciodată înfrângerea noastră nu a fost mai frumoasă.

RENDEZ-VOUS CU RAMA - Arthur C. Clarke- Editura Nemira, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro