In dimineata zilei de 8 august 1870, proclamarea furtunoasa a republicii in Ploiesti, insotita de ocuparea citorva institutii ale urbei, se transforma cu iuteala in chermeza: la raspintii se desfunda poloboace de vin, iar in centrul orasului lumea petrece in sfiriit de gratare si muzica de taraf. In dupa-amiaza aceleiasi zile, un batalion adus cu trenul pune capat republicii. Nu exista victime, iar procesul celor care au instigat la tulburari se incheie cu achitarea inculpatilor.
Republica este o reconstituire literara a evenimentelor pornind de la o varietate de surse, intre care documente din perioada procesului, memoriile lui Al. Candiano-Popescu – principalul acuzat – si mai ales o scurta scriere satirica, Boborul, a lui Caragiale, pe atunci tinar copist la judecatoria din Ploiesti. In aceasta calitate, Iancu Caragiali asista la investigatiile care au urmat evenimentelor si observa ca toate partile implicate deformeaza realitatea. Intimplarile din timpul republicii de la Ploiesti spun multe despre viata politica romaneasca, despre romani ca fiinte politice. Iar faptul ca tinarul Caragiale a fost de fata la acele scene e de o mare importanta pentru noi toti, caci experienta lui de atunci influenteaza pina azi felul in care romanii privesc politica si pe politicieni.
Fragment din carte:

"Supusi ai urbei! striga comisarul. — Acum voi da  ordin trupei sa intram in sediu si vom zavori poarta. Ne vom apara sediul cu tot armamentul la dispozitie. Orice varsare de sange care va urma este pacatul celor care v-au condus aici!
Facu o jumatate de pas inapoi, fixandu-i cu o privire de otel.
Se facu o liniste cum n-a mai fost in Ploiesti decat la Facerea lumii. Nimeni nu mai misca, in parfumul dulceag al zorilor. Toti priveau inainte, spre comisarul Dimitriu, si incercau sa citeasca pe chipul lui daca ar fi in stare sa faca ce-a zis ca face.
Deodata, in lumina aurie a diminetii, se vazu o umbra tasnind dinspre partea stanga a gloatei, alergand catre comisar. Subtire, in camasa alba, iute ca un fulger, decisa ca o sageata scapata din arc, umbra se arunca asupra comisarului cu bratele larg deschise, ca buchea T azvarlita prin aer. Comisarul nu misca, pentru ca in prima clipa nu-l vazuse pe atacator. Cand l-a vazut era deja prea tarziu. Bratele indraznetului il cuprinsesera pe dupa gat. Din goana cu care venise, bratele acum l-au tras pe comisar deoparte, purtat de greutatea celui care se repezise asupra sa. Comisarul s-a pravalit sugrumat, cu sabia prin aer, fara sa se poata apara. Nici unul dintre sergenti nu a facut nimica spre apararea bravului comisar, totul a fost prea repede. Candiano sari primul si prinse sabia din mana comisarului, iar dupa el toata multimea navali spre cei cinci politai ca massa de goti asupra Romei. Comisarul striga, de undeva de dedesubt:
— In numele legii!
Dar deja erau zece oameni deasupra lui si cuvintele ii iesira sufocate, neintregi, fara de aer. I-au luat palaria, i-au luat sabia, centura, insemnele de politai. In doar cateva clipe sedea langa zid ca un pui jumulit de pene, ca miel cu lana tunsa, ca un caine cu blana cazuta de scabie."