Atata timp cat atentia si dorinta omului sunt indreptate spre lucrurile materiale ale acestei lumi, el este un ratacitor pe pamant si nu-si poate implini adevarata menire, nici nu poate gusta fericirea autentica. Este nevoie sa se intoarca spre inima sa si sa porneasca intr-o calatorie launtrica dureroasa si fascinanta in acelasi timp, spre mantuire. Dureroasa – pentru ca trebuie sa lupte fara mila cu pacatul si patimile, taind putin cate putin alipirea fata de cele lumesti, si fascinanta – pentru ca nimic nu se compara cu gustul adevaratei libertati si al bucuriei curate.
Rugaciunea lui Iisus – pe care au practicat-o, de-a lungul veacurilor, atatia crestini, monahi si mireni – se dovedeste a fi mijlocul cel mai iute si eficace pe parcursul acestei calatorii, ajutorul incontestabil pentru atingerea scopului vietuirii crestine.
Despre aceasta rugaciune ne vorbeste domnul Sandu Florea in lucrarea de fata, trecand sintetic prin filonul mai vechi al traditiei isihaste si insistand asupra a doi Parinti filocalici straluciti: Sfantul Simeon Noul Teolog si Sfantul Grigorie Palama. Mesajul mereu actual al scrierilor lor invioreaza fiecare generatie de nevoitori crestini, chemand la trairea Evangheliei la modul cel mai real si profund cu putinta.