In cripta capelei Medici din Florenta, paleopatologul Eddie Granger impreuna cu unchiul ei, Carlin Mackenzie, examineaza ramasitele mumificate ale uneia dintre cele mai puternice familii din Italia renascentista. La prima vedere, imbalsamarea a conservat bine trupurile. Dar sub piele, organele s-au uscat ajungand la o dimensiune care pune sub semnul intrebarii posibilitatea de a preleva mostre pentru efectuarea de teste ADN. Atat Eddie, cat si Mackenzie au mari indoieli in legatura cu adevarata identitate a cel putin doua dintre cadavrele vechi de cinci sute de ani. si nimeni nu poate explica prezenta unui obiect straniu care este gasit in trupul lui Cosimo de' Medici. Pentru Carlin Mackenzie, aceasta este cea fascinanta si mai periculoasa descoperire a vietii lui. Pentru Eddie, este inceputul unei cautari obsedante, care-i pune viata in primejdie. Apeland la toate rasturnarile de situatie care au facut din Echinox un mare succes international, Secretul Medici impleteste trecutul cu prezentul, indiciile obscure si primejdia pentru a ne oferi un thriller incitant de la prima la ultima pagina.

Fragment din roman:

"Florenta, 4 mai 1410

Era o noapte instelata, fara nori, perfecta pentru plimbare, perfecta sa-ti contempli propriul loc in schema lucrurilor. Cosimo sosi tarziu acasa la prietenul sau, fostul condotier Niccolo Niccoli. Construita in secolul al treisprezecelea, casa e veche si frumoasa, situata aproape de biserica Santa Croce din sud-estul Florentei, nu departe de locul unde zidurile orasului coborau si se intalneau cu raul Arno. In spatele casei, spre centrul Florentei, se intindea o gradina luxurianta si aici gazduia Niccoli cele mai multe adunari cu Cosimo si prietenii lor care de curand se inrolasera, nu foarte serios, in Liga Umanista.
Un servitor il intampina pe Cosimo la usa si ii insoti in liniste prin casa, traversand un hol intunecat ca o pestera, cu podea de marmura, apoi printr-o serie de incaperi legate intre ele si in cele din urma afara, in gradina. Trecand de usa masiva, Cosimo auzi voci si rasete. Tovarasii lui se adunasera langa o statuie care il infatisa pe Icar zburand spre soare. Erau oaspeti obisnuiti la aceste intruniri de umanisti florentini si buni prieteni de-ai lui Cosimo. Apropiindu-se, Cosimo il vazu pe Ambrogio. Voia sa discute cu el inainte de sfarsitul serii, pentru ca prietenul sau pleca chiar a doua zi sa lucreze pentru dogele Venetiei. Dar deodata atentia ii fu atrasa de un barbat mai in varsta pe care nu-l mai vazuse pana atunci si care se adresa micii adunari. Era extraordinar de inalt, slab ca un tar si imbracat cu o haina neagra, mai degraba demodata. Avea barba incaruntita tunsa scurt, pometii proeminenti si ochi mari, negri, insufletiti.
Cosimo facu cei cativa pasi pe aleea pavata si, cand ajunse la prietenul sau, strainul tocmai isi incheia povestea, iar vreo doi barbati rasera.
- Ah, iata-l, spuse Niccoli cand il zari pe Cosimo. Imbracat in toga rosie pe care o purta mereu in astfel de situatii, Niccoli se indeparta cativa pasi de grup si-l imbratisa pe tanarul Medici. Cu un brat in jurul umerilor acestuia, gazda il conduse spre ceilalti. Cosimo, as vrea sa te prezint lui Francesco Valiani, oaspetele nostru de vaza in aceasta seara, care s-a intors doar de patru zile din calatoriile sale pe taramuri indepartate.
- Este o placere sa va cunosc, domnule, declara Valiani. Am auzit atat de multe despre dumneavoastra... si toate numai de bine.
Cosimo rase scurt.
- Ei bine, asta e o usurare. Apoi se intoarse spre Niccoli. Imi pare atat de rau ca am intarziat, a fost o zi extrem de ciudata.
Niccoli tocmai se pregatea sa intrebe de ce, cand fu distras de un servitor care il tragea de cot. Intorcandu-se spre adunarea de prieteni, le spuse:
- Sunt informat ca suntem chemati la masa. Daca doriti, domnilor, si le facu semn ca trebuie sa-l urmeze in casa.
Sufrageria era spatioasa, iar reprezentatia pregatita de Niccoli era de exceptie chiar si pentru cercul de prieteni ai lui Cosimo, care fiecare incerca sa-i depaseasca pe ceilalti in calitate de gazde pentru asemenea intruniri. Incaperea era luminata doar de lumanarile dintr-un candelabru care atarna deasupra mesei. "