Acest microeseu, redactat la persoana a doua singular, incearca sa capteze - cu mijloacele filozofiei, ale moralistilor, dar si ale cercetatorului de literatura comparata - sentimentul difuz al celui care nu se simte in largul sau in locul pe care il ocupa in societate. Impostura are, in acest caz, cu totul alt sens decat cel cunoscut: nu e vorba de o persoana care s-a dat drept alta, cu buna stiinta, ci de omul care se indoieste de propria identitate. Autoarea distinge un alt sens, mai subtil, strans legat de o anumita realitate psihologica. Propune o tipologie, in genul moralistilor de odinioara, pe care o ilustreaza cu exemple din literatura, cinematografie, filozofie etc.