"Totdeauna am inteles vocatia ca pe o vina care te izoleaza automat, te ingradeste si iti impune alte legi, alte drepturi si alte datorii. Sunt mai mari? Sunt mai mici? Pentru restul lumii, viata poetului pare o vesnica sarbatoare si, intr-o reprezentare banala, poetul este infatisat incununat cu lauri, diafan, abia atingand pamantul. Vocatia este fara indoiala o vina, parasirea vietii este fara indoiala o vina si singura circumstanta atenuanta a poetului este de a fi in egala masura victima si vinovat, de a fi acceptat, doar, un destin zeiesc impus de zeii fara de mila. Singura lui scuza este de a fi acceptat numai in ultima instanta, numai dupa ce incercase din toate puterile sa se impotriveasca, sa nu paraseasca conditia comuna, de a fi acceptat numai dupa ce s-a convins ca acesta e singurul lui destin posibil." (Ana Blandiana)