Fragmente:

"Pe locul unde a fost martirizat Sfântul Apostol Petru, s-a inălţat cea mai impunătoare biserică din lume, a cărei invincibilitate nu se calculează în divizii, nici în blindate, în bombardiere sau în submarine.
Din cele cinci grandioase porţi ale edificiului care măsoară 210 metri lungime şi 146 înălţime, una singură - Poarta Sacră - nu se deschide decât o dată la 25 de ani, şi atunci numai de Papă, personal, lăsând liber accesul credincioşilor timp de un an. Poarta e grea, din bronz masiv, împodobită cu scene biblice. Cel mai recent a fost deschisă la împlinirea a două milenii de la Nasterea Mântuitorului.
În capela din dreapta, protejată de un acoperământ de plexiglas, se află capodopera lui Michelangelo, „Pietă", făptuită de sculptor la vârsta de 25 de ani, singura dintre toate lucrările sale pe care şi-a pus semnătura. Fecioara de marmură, ţinându-şi Fiul în braţe, după coborârea de pe cruce, păstrează încă pe sfântul ei chip urma loviturilor de ciocan date de un scelerat, obsedat de ieşirea din anonimat.
Montat într-un vitraliu de opal, simbolul „Sfântului Duh" filtrează lumina ca printr-o pulbere de aur, trimiţând-o spre baldachinul de bronz care ocroteste altarul din centrul bisericii. Acesta a fost ridicat deasupra mormântului Sfântului Petru, ucis în anul 67 după Hristos, din ordinul împăratului Nero.
Vastitatea edificiului este copleşitoare. Cam la o mie de ani de la construirea de către Constantin cel Mare a primei bazilici, vechiul locaş a început să cadă în ruină." ( Italia)

"Pentru „baia sufletului", caut irezistibila vrajă a artezienelor din acest oraş, celebre în întreaga Europă. Mai întâi, îmi iese în cale „Fântâna Delfinilor", întruchipând parcă poetica zicere a lui Lope de Vega: „ Orice izvor tinde spre Madrid, unde ar vrea să adaste...". În fond, artezienele nu sunt decât vremelnicele popasuri ale izvoarelor în irumperea bucuriei lor provocată de întâlnirea cu oamenii. Dincolo de această metaforă se află însă calculele inginereşti ale constructorilor şi mai ales sublimul chin aI artiştilor care le-au plăsmuit.
Cascada în „două foi" din piaţa care poartă numele Iui Cristofor Columb, având o treaptă la nivelul străzii şi cealaltă în subteran, unde insoţeşte un lung pasaj pietonal, întrece în proporţii, volum acvatic, fast şi exuberanţă tot ce au creat în acest domeniu spaniolii. Apa devine o fereastră limpede, prin care cei aflaţi în pasaj văd siluetele trecătorilor din stradă. Este „punctul zero" al Madridului, din care se măsoară distanţele spre toate extremele Spaniei. Am mai spus-o: ador artezienele. Oraşele în care vâna Ior a secat par în agonie. O fântână fără apă este aidoma gurii uscate a insetatului care şi-a pierdut busola în pustiu. Nimic mai dezolant şi rnai inutil decât paragina unei fântâni vlăguite.
La Madrid, pe o ploaie nărăvaşă de toamnă, artezienele parcă înnebuniseră. Un straniu joc al apelor pe verticală(...) " (Spania)