Comisarul Montalbano revine mai nervos, mai orgolios si mai indaratnic decat pana acum. Nervos pentru ca trebuie sa ancheteze moartea unei frumoase femei, dar si pentru ca Livia, eterna logodnica, ii cere explicit sa se casatoreasca si sa-l infieze pe Francois, micul hot de merinde. Orgolios pentru ca se ia la sfada cu noul chestor, un fandosit cu pretentii aristocratice, si nu are nici cea mai mica intentie sa-si ceara scuze. In revansa, chestorul ii ia cazul. Indaratnic pentru ca nu accepta nici in ruptul capului concluzia Brigazii mobile, care arunca vina crimei pe un tanar retardat, ruda indepartata a victimei. Comisarul nu ezita sa-si riste cariera, efectuand in secret o ancheta pe cont propriu. Dar Montalbano devine si mai nervos, si mai orgolios, si mai indaratnic atunci cand Mafia insasi se ofera sa-i dea o mana de ajutor.

Fragment din carte:

"Mai ramasesera de verificat numai avizele telefonice. Comisarul incepu cu cele pe care Michela le pastra pe masa de scris din camera sa de hotel. Erau in jur de patruzeci, iar Montalbano le grupa in functie de numele apelantului. Teancurile care in cele din urma se dovedira mai groase decat celelalte erau in numar de trei. O dama, Anna, telefona ziua si de obicei ii lasa vorba Michelei s-o sune imediat ce se trezea sau cand avea sa se intoarca la hotel. Pe urma, mai era un barbat, unu' Maurizio, care isi facuse simtita prezenta de doua sau de trei ori dimineata, insa de obicei prefera sa sune noaptea tarziu si insista intotdeauna sa fie sunat inapoi. Cel de-al treilea tot barbat era, ii zicea Guido si suna de la Bologna - tot nocturn si 'mnealui; insa, spre deosebire de Maurizio, nu lasa niciodata vorba.