„Dupa ce am citit cu catva timp in urma Suntem deja uitarea ce vom fi, cea mai pasionanta experienta de cititor din ultimii ani, mi-am dorit foarte mult ca zeii sau hazardul sa imi ofere privilegiul de a-l cunoaste personal pe Hector Abad Faciolince pentru a-i putea spune prin viu grai cat de mult ii datoram.

Este foarte greu sa incerci sa sintetizezi ceea ce este Suntem deja uitarea ce vom fi fara sa-i tradezi spiritul, pentru ca, asemenea tuturor capodoperelor, cartea este multe lucruri in acelasi timp. A spune ca este o sfasietoare carte de memorii despre familia si tatal autorului — care a fost asasinat de un ucigas platit — e adevarat, dar neinspirat si infim, pentru ca aceasta carte este in acelasi timp o coplesitoare imersiune in infernul violentei politice columbiene, in viata si in sufletul orasului Medellin, in obiceiurile si aspectele marunte ale vietii, in intimitatea si grandoarea unei familii, o marturie delicata si subtila a iubirii filiale, o poveste adevarata care este in egala masura o superba fictiune, prin felul in care este scrisa si structurata, si una dintre cele mai elocvente pledoarii care s-au scris in timpurile noastre si in toate timpurile impotriva terorii ca instrument politic.

Cartea este cutremuratoare, dar nu apasatoare, pentru ca este scrisa astfel incat nu face exces in exteriorizarea sentimentelor, este o proza precisa, limpede, inteligenta, culta, care pune stapanire cu o iscusinta desavarsita pe sufletul cititorului, ascunzandu-i anumite date, distragandu-i atentia, cu scopul de a-i stimula curiozitatea si orizontul de asteptare, obligandu-l astfel sa participe la actul creator, mana in mana cu autorul.“ - Mario Vargas Llosa

„O carte zguduitoare si necesara, de un curaj si o onestitate zdrobitoare. Uneori m-am intrebat cum de-a avut Abad forta sa o scrie.“ - Javier Cercas