Teatrul trebuie sa se elibereze de dorinta de a fi mereu de partea cea buna, trebuie sa infrunte realitatea. El este cel mai vechi mijloc de analiza artistica a lumii in care traieste fiinta umana, menit sa exprime receptarea lumii (a realitatii). Pentru aceasta analiza, el trebuie din cand in cand sa indure realismul, spunand iar si iar povesti despre cruzimea lumii si despre victimele ei. (Thomas Ostermeier)
    Thomas Ostermeier face din prezent teritoriul sau de electie. O si spune: «Foarte putini regizori sunt interesati de ce este omul… nu in esenta sa, ci in prezentul sau.» Ostermeier purcede la aceasta analiza, legand-o mereu de datele conceptiei economice prevalente astazi. Teatrul sau ne invita sa devenim constienti de amenintarile ce planeaza asupra omului, fara sa propuna nicio perspectiva de mantuire. Teatrul lui Ostermeier isi croieste drum ca o trupa de soc in lumea noastra bantuita de nelinisti. (George Banu)

 

 

   „PARTENERUL CA IMPULS

 

    Aceasta conferinta este cea mai recenta dintre interventiile publice ale lui Thomas Ostermeier si a fost rostita la 23 iunie 2015 la Academia de arte frumoase din Paris. Regizorul era invitat sa conduca un atelier pentru studentii Conservatorului national de arta dramatica in cadrul catedrelor internationale ale Labex Arts-H2H, laboratoare de excelenta in arte si mijlocire umana de pe langa Universitatea Paris-8, finantate prin programul Investitii de viitor (ANR-10-LABX-80-01), cuplate cu proiectul „Procesele de transmitere si de schimb in indrumarea actorului" condus de Jean-Francois Dusigne in parteneriat cu Universitatea Paris-8 si Conservatorul national superior de arta dramatica. 

    Voi vorbi astazi despre metoda mea de lucru cu actorii. De unde vine interesul meu pentru jocul actorilor? Raspunsul e dublu. Mai intai din faptul ca, inainte de a fi regizor, am fost spectator. Ca spectator, imi venea greu sa regasesc in teatru situatii, emotii, experiente avand legatura cu propria mea viata si cu realitatea inconjuratoare. Lipsa asta nu venea doar din scriitura dramatica, ci si din jocul actorilor, care mi se parea greu de urmarit: imi venea greu sa-i cred pe actori si sa inteleg situatiile, povestile, ba chiar reprezentatii intregi. Sunt un spectator care a devenit regizor ca sa inteleaga mai bine teatrul, marile texte clasice, universul teatrului, dar si pe mine insumi, fiinta umana. Sa inteleaga - in cuvintele lui Georg Buchner - „Ce e acel ceva din noi care minte, corupe, fura si ucide?"

    Pe urma, era o intrebare care nu-mi dadea pace: aceea de a sti cum devine un actor creatorul propriei sale arte. Care sunt izvoarele creatoare de care dispun actorii inlauntrul lor? Cum devin adevaratii autori ai personajului? Studierea diverselor metode in arta actorului din secolul XX m-a pasionat inca din anii de formare si continua sa ma pasioneze si azi.”