„Filip Florian are, pe linga placerea povestitului, si grija pentru viata frazei, cu maruntaiele ei comunicante. Are rabdarea ceasornicarului de a asambla angrenajul cu arcuri fine, rotite subtiri si rubine, capabil sa reproduca in text traiul si trairea, timpul si vremurile, sa le faca sensibile cu misterul lor cu tot. Si mai are Filip Florian in Toate bufnitele inca o calitate pe cale de disparitie astazi: simtul naturii salbatice.” (Adriana Bittel)

 

„Odata intrat in lumea acelui orasel de munte in care se intilnesc destinele celor doi eroi, odata prins in pinza de paianjen a acestui scriitor de o finete si o maiestrie exceptionale (da, maiestrie, stiu ca uriti termenul, insa citeodata nu poate fi inlocuit cu erzat teoretic), lectura se infasoara in jurul tau, se stringe, te sufoca fara a accepta impotrivire: empatizezi atit de puternic, alternativ, cu fiecare personaj, incit te irita trecerea in planul celuilalt. Cam vreo doua rinduri, dupa care te strecori sub pielea lui.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)

 

„Copilul «fura meserie» de la adultul pe care-l viziteaza frecvent: ii rasfoieste clandestin insemnarile; ii studiaza discret preferintele muzicale (Mozart si Janis Joplin in primul rind) si literare (Mark Twain, Gogol); ii urmareste protocolul de dialog cu bufnitele (pe care, ne asigura el, il va continua stralucit). Acest straniu protocol ar putea fi o metafora care disimuleaza nici mai mult, nici mai putin decit insasi arta literara. Singura preocupare si, in plus, domeniul de excelenta al romancierului Filip Florian.” (Cosmin Ciotlos)