Fragment: 

 

    „Faptul ca ma aflam intr-un oras ma facea sa ma simt ciudat. Zgomotul si mirosul aproape ca ma scosesera din minti in primele doua zile. Cu simturile mele ascutite de acum, parca eram prins intr-o masina de tocat automata. Zaceam in pat, pe timpul zilei, acoperindu-mi capul cu cea mai groasa perna pe care o gasisem. Dar, pana spre sfarsitul saptamanii, m-am mai obisnuit cu zgomotele foarte ascutite si cu miasmele si am invatat sa nu le iau in seama.

    Traseseram la un hotel situat in coltul unei piete linistite a orasului. Seara, cand traficul se rarea, copiii din vecini se adunau afara pentru o partida de fotbal. Mi-ar fi placut sa ies si eu cu ei, dar nu indrazneam - cu puterea mea iesita din comun, as fi putut, din greseala, rup cuiva oasele sau chiar mai rau.

    La inceputul celei de-a doua saptamani de calatorie, am intrat intr-o rutina multumitoare. Eu si Evra ne trezeam in fiecare dimineata - domnul Crepsley iesea noaptea, singur, fara sa ne spuna unde se ducea - si mancam un mic dejun copios. Dupa aceea, ieseam afara si exploram orasul, care era mare, vechi si plin de chestii interesante. Ne intorceam la hotel la lasarea serii, in caz ca domnul Crepsley ar fi avut nevoie de noi, dupa care ne uitam la televizor sau jucam diverse jocuri pe computer. De obicei, pe la unprezece sau douasprezece noaptea ne duceam la culcare.

    Dupa un an petrecut la Circul Ororilor, era palpitant sa duc din o viata de om obisnuit. Imi placea ca puteam sa dorm pana tarziu, dimineata, fara sa-mi fac griji ca trebuia sa caut de mancare pentru Omuleti; era grozav ca nu trebuia sa mai alerg de colo-colo, cu diverse comisioane pentru artisti; si ca noaptea puteam sta tolanit, indesandu-mi in gura dulciuri si ceapa murata si urmarind emisiunile de divertisment de la TV - era raiul pe pamant!”