Omul bolnav al Europei, sintagma (balkan) miere si sange sau butoiul cu pulbere al Europei i se potrivesc astazi, din pacate, cel mai bine Turciei. Implicarea nefasta in ceea ce a tinut de primavara araba, convulsiile interne in privinta kurzilor, dorinta oficialilor de la Ankara de a se intinde mai mult decat ar fi fost cazul in reconfigurarea zonala pe un principiu ce tine mai mult de nostalgie, denuntarea acordului cu PKK, soldat cu reluarea luptelor interminabile, criza politica interna incheiata cu doua randuri de alegeri parlamentare, intensificarea atentatelor cu bomba, decizia radicala in privinta relatiilor cu Federatia Rusa sfarsita cu doborarea avionului rus au transormat Turcia intr-un stat care nu poate oferi garantii in privinta sigurantei cetatenilor. Implicarea activa in zona balcanica, lupta impotriva miscarii Hizmet, tensiunile din Justitie, scoaterea unor judecatori la pensie, mutarea altora dintr-un centru intr-altul, la fel ca si in cazul procurorilor sau a politistilor, trecerea unor trusturi media cu forta din sistemul privat in cel de stat, luptele la propriu din Parlamentul turc, dorinta schimbarii sistemului politic intr-unul prezidential, intentia schimbarii Constitutiei intr-una religioasa, sunt doar cativa factori care au transformat un stat prosper, devenit model in lumea araba, (lucru greu de anticipat avand in vedere tarele istoriei) intr-unul care traverseaza o perioada tumultoasa. - Ionut Cojocaru
Fragment din carte:

"Turcii se vedeau neputinciosi in fata celor care ii ocupasera, crestinii reusisera sa ajunga in Constantinopol dupa aproximativ 500 de ani. Grecii credeau ca, aliatii au ocupat capitala imperiului pentru ei iar Venizelos sa conduca Grecia de la Constantinopol, armenii incurajati de ideile presedintelui american W. Wilson sperau la construirea vechii Armenii iar kurzii aspirau la randul lor la independenta. Nu erau acestea ideile exprimate la Tratatele de Pace de la Paris?
Turcia traia cel mai greu moment istoric al sau. Razboaiele continue de aproape opt ani decimasera tara, foametea, mizeria se generalizasera. Nu aparea niciun aliat, nicio urma de ajutor, Austro-Ungaria se destramase, Imperiul Tarist nu mai exista, Germania nici ea nu se afla intr-o stare buna. Orase ca Damasc, Ierusalim, Bagdad, Mossul nu mai faceau acum parte din marele Imperiu. Unitatea islamica disparuse. Provinciile din sud doreau sa se constituie intr-un imperiu al tuturor arabilor. Coroborat cu aceste decizii politice, strategii militari au ocupat arterele vitale, liniile de cale ferata, iesirile la mare. O decizie gresita pentru reprezentantii Marilor Puteri a fost luata prin amanarea deznodamantului asupra Turciei, considerand ca lucrurile in ceea ce o priveste pot astepta; problema Puterilor Centrale fiind mai arzatoare.
In tara, supararea Sultanului pe maresalul Izzet Pasa pe motiv ca nu ii arestase pe cei responsabili, in viziunea multora — Talaat, Enver si Djemal — ci chiar le inlesnise fuga pe vapoare germane in loc sa ii judece si sa-i execute, l-a facut pe maresal sa-si dea demisia. Scopul Sultanului era de a-si recastiga bunavointa concetatenilor prin aceasta decizie. Mai mult, executarea celor trei nu era logica, mai ales ca niciun oficial din Europa nu mai punea problema vinovatilor de razboi. Jocurile politice au ramas a fi jucate de cele doua tabere, cea a Sultanului, care il numise la conducerea marelui Vizirat pe Tevfik Pasa, fost ambasador la Londra, dar in varsta de 80 de ani si cea din jurul lui Mustafa Kemal care spera sa construiasca un cabinet national, fara partide. Generalul a reusit sa-l convinga pe maresalul Izzet Pasa sa accepte functia de vizir intr-un eventual cabinet. Planul generalului se baza pe voturile parlamentarilor, care daca nu-i dadeau votul de incredere lui Tevfik, urma sa-int puna Sultanului vointa poporului.
Avand prieteni printre parlamentari se putea spera in realizarea planului. Prietenul sau, Fathi Bey a discutat si l-a incredintat ca intentia sa va fi realizata. De teama ca in viitor generalul va profita de Camera, au votat pentru sustinerea lui Tevfik. Ramas fara ajutorul Parlamentului, singura solutie rarnasa era o discutie cu Sultanul. Sultanul a profitat de acest avantaj si l-a primit pe Mustafa Kemal in timpul ceremoniilor, dorind sa apara in public alaturi de acesta cu scopul de a arata lumii ca generalul Kemal nu este impotriva Sultanatului. Dupa festivitati, audienta care a durat peste o ora, a trezit curiozitati. In fond Sultanul dorea sa-l castige si sa-si asigure tronul: „m-am convins ca comandantii si ofiterii din armata au mare incredere in dvs. imi puteti da asigurarea ca din partea armatei nu se intreprinde nimic impotriva mea?" Gneralul a dat asigurari ca nu se organizeaza nimic impotriva sa: „Dupa cate stiu, nu exista in momentul de fata niciun motiv pentru comandanti si ofiteri a se ridica impotriva Tronului. Pot chiar sa declar cu siguranta ca Majestatea Voastra nu are a se teme de nimic". Totusi, nelinistit, Sultanul a staruit: „Nu vorbesc numai de azi, ci si de maine, si... de tot viitorul. Sunteti un comandant inteligent si intelegator. Sunt convins ca va veti servi de influenta dvs. pentru a va lamuri camarazii". "