„De ce nu se aude nici o alarma? se Intreba el. De fapt, nici macar nu stia daca locuiau refugiati in toate baracile. Cand bubui in usa baracii, care in continuare era numai acoperita de flacari, dogoarea focului il lovi direct in fata.

    Baraca de unde incepuse incendiul era acum aprinsa in intregime. Incerca sa se apropie de usa, insa focul il alunga inapoi. Fugi in spatele casei. Aici, era o singura fereastra. Batu tare in geam si incerca sa se uite inauntru, insa fumul era atat de dens incat nu reusi sa vada decat o masa compacta de ceata alba. Se uita imprejur dupa vreun obiect cu care sa sparga geamul, dar nu gasi nimic. Atunci, isi smulse jacheta de pe el, o infasura in jurul bratului si lovi cu pumnul direct in mijlocul geamului. Isi tinu respiratia pentru a nu inhala fum, si bajbai dupa carligul ferestrei. De doua ori se arunca inapoi pentru a respira, inainte de a reusi sa deschida fereastra.

    - Afara, racni el printre flacari. Afara, afara!

    Inauntru, in baraca, se aflau doua randuri de priciuri. Se avanta in sus, catarandu-se pe fereastra si simti cum cioburi de sticla ii sfasie pulpa. Priciurile de sus erau goale. Dar pe unul din cele de jos era intins un om.

    Striga din nou, dar nu primi nici un raspuns. Atunci se arunca prin fereastra si, cand ateriza pe dusumea, se lovi la cap de coltul unei mese. Fumul aproape il inabusi, in timp ce se indrepta bajbaind spre pat. Crezu mai intai ca a atins un cadavru. Pe urma, isi dadu seama ca ceea ce el luase drept o fiinta omeneasca era numai o saltea rulata. In aceeasi clipa, ii lua foc jacheta si el se arunca cu capul inainte prin fereastra, afara. Undeva, departe, se auzeau sirene si, cand se indeparta de foc clatinandu-se, vazu o viermuiala de trupuri pe jumatate goale in fata baracilor."