Dupa cateva carti de poezie, eseuri si traduceri, stefan Melancu publica un roman de dragoste, al carui titlu, Ultima femeie, este unul simbolic, intr-o reprezentare a caderii adamice prin prisma cunoasterii, dar si, mai ales, a iubirii. O iubire inteleasa ca experinta ultima, in sensul de esentiala, a existentei umane. Alexi Kastor, eroul romanului, cu o biografie ale carei radacini se pierd in spatiul vechii Elade, penduleza intre Alia si Im, cele doua femei ce-i marcheaza viata, incercand sa inteleaga nu doar sensul propriei existente, ci si repere fundamentale ale vietii in general: hazardul, alegerea, sinele si intelegerea Celuilalt, destinul, in cele din urma, asezat sub taine indescifrabile. Stilul alert, liric pe alocuri, intelectualizat si reflexiv, sustin, la nivelul scriiturii, o mitologie personalizata, ale carei reflexii sunt de urmarit in urmatoarele carti ale autorului.