Cu o privire adancita in sine si buzele stranse intr-o tensiune mocnita, omul care nu este de acord cu cei ce propun umilinta ca metoda sigura de a conduce tara aceasta, fie ofiteri ai Serviciilor, fie politicieni-papusi. Ca oricarui om care traieste o viata cinstita, i se pare injositor sa se prefaca, sa simuleze normalitatea. Acuzele lui se indreapta spre toti cei care supravietuiesc cu aceste simulacre de normalitate in propria lor viata. Poate ca este un timp al tacerii, acea tacere grea, plina de povara neputintei, dar este si un timp al marturisirii care rascumpara clipele de tacere, firescul umanitatii noastre. Procurorul acesta se afla in fata noastra si marturiseste astazi: „Sunt printre noi oameni cu care vorbesti si nici macar nu banuiesti ca sunt informatori ai Serviciilor. Sunt infiltrati peste tot. Detin functii, dar sunt si simpli boschetari, cum s-a intamplat in cazul celor de la Gara de Nord despre care mai nimeni nu stie nimic nici la momentul actual.” 

     Fragment din romanul "Un procuror acuza" de Sergiu Ciocarlan:

    “Procurorul Bogdan Cristescu se reculese la mormantul parintelui Constantin Sarbu, unde citi inca o data: „Constantin Sarbu, preot martir jertfit pentru credinta si neam ca si zecile de mii de martiri ai epocii 1944-1990." Intarzie o vreme in curtea Bisericii Sapientei, apoi pleca. Pe drum ii veni in cap o nedumerire. De ce tocmai el, care... In momentul acela simti un puseu de frica care ii era total necunoscut. Isi reveni. Era ca si cum o bresa se crease inlauntrul sau. El era un barbat curajos si nu cunoscuse momente de slabiciune atat de accentuata, incat sa-l faca sa se clatine la propriu pe strada. Dar isi reveni. Poate ca fusese vreo cadere de calciu. La ce se gandea? Da, la faptul ca la cei 28 de ani ai sai... Simti din nou o frica teribila si ii veni pur si simplu sa fuga pe strada. Lumea se uita la el nedumerita. Un tanar elegant fugea cu servieta din piele neagra balanganindu-se in toate partile. De vreo cateva ori ii cazu palaria si se opri sa o ia, dar fara sa o vada. Cativa trecatori il ajutara. Gandurile i se facura vraiste in cap. Se scuza atunci cand dadu peste o batrana, fu claxonat in repetate randuri si injurat de soferi grabiti si nervosi care erau gata sa dea peste el. I se paru ca nu se mai termina calvarul cand intra in strada Viitorului, acolo unde locuia impreuna cu matusa la ultimul etaj al unui bloc cu trei etaje.
    Cand il vazu, matusa se sperie. Il lua de brat si-l duse in camera sa, unde il intinse pe pat. Alerga iute la bucatarie unde facu un ceai de tei. Procurorul Bogdan Cristescu il bau cu inghitituri mici. Se linistise intrucatva. Ii spuse matusii ca s-a simtit un pic rau si de aceea arata asa desfigurat. Se duse la baie si vomita. Se simtea mai bine. Chiar bine. Dar de ce i se intamplase sa simta frica aceea nenorocita?"