Viata anecdotica a marilor pictori, sculptori si arhitecti ai lumii, vol 4 (L-M)  - Dan Eugen Dumitrescu

Nu-i invata pe ceilalti si-i vei intrece pe toti. - Leonardo da Vinci

Anecdota naste o lume, dar si lumi purtand culori diferite, caci, pe langa scriitori, cititorul va intalni in carte un intreg univers uman, bogat in trasaturi caracterologice, in pitoresc, in detalii de conduita, in resurse de umor. Aparatul informativ pe care il pune la dispozitie Dan-Eugen Dumitrescu, in aceasta privinta, e impresionant, pe masura catorva decenii de straduinta pusa la alcatuirea acestei carti originale si care va avea, negresit, un meritat succes de public. - Dan Cristea

Dan Eugen Dumitrescu este laborios, un meticulos, completandu-si aria tematica, se pare, de la carte, la carte. Nu ma indoiesc ca activitatea sa literara va continua in acelasi ritm, cunoscandu-i proiectele. - Bogdan Ulmu

Dan Eugen Dumitrescu este, printre altele, autorul a trei masive volume, care cuprind ceea ce francezii numesc la petit histoire: anecdote, dar si maxime si cugetari bogate, in primele doua dintre ele, de scriitori romani, iar in celalalt — de scriitori din literatura universala. Materia este insotita de un bogat aparat explicativ. E o scriere unica in literele noastre contemporane, de un interes asupra caruia cred ca nu e nevoie sa insist.  - Gheorghe Grigurcu
Fragment din volum:

"Toata viata Leonardo Da Vinci a fost fascinat de zborul pasarilor si pe una din paginile "Codexului despre zborul pasarilor", scris in preajma anului 1505, el amintea un mic incident din copilarie:
"Se pare ca am fost destinat sa scriu atat de amanuntit despre uliu (...) pentru ca, intr-una din cele mai vechi amintiri ale mele, cred ca stateam intr-un leagan, un uliu, ce zbura la joasa inaltime, mi-a deschis gura cu coada si m-a lovit de mai multe ori cu coada pe partea interioara a buzelor".
Premonitie? Se poate, deoarece atunci cand s-a apucat sa studieze zborul pasarilor, a scris, cu o unda de orgoliu si resemnare:
"Pare-se ca acesta era destinul meu".

In Italia, in timpul Renasterii timpurii, ca de altfel in toate tarile Evului Mediu, stangacii (cei care se foloseau mai mult de mana stanga) erau socotiti a avea o anomalie suparatoare, asa ca, inca de mici, acesti copii erau obligati sa-si foloseasca mana dreapta, in special, la scris. Cum Leonardo s-a nascut cu aceasta "anomalie", nu a vrut niciodata sa se schimbe si a ramas toata viata stangaci. In realitate simtea o placere perversa ca era atat de talentat, dar "anormal".

Intr-o zi, un taran i-a adus lui Ser Piero, tatal lui Leonardo, un disc din lemn, decupat dintr-un trunchi de smochin, cu rugamintea de a-l duce la Florenta pentru a fi pictat de vreunul din artistii, pe care acesta ii cunostea. Ser Piero i-a promis ca-l va ajuta in demersul sau, gandindu-se la serviciile pe care i le facea taranul; nimeni nu-i aproviziona mai bine familia cu peste si vanat ca el. Zabovind ceva prin casa, discul de lemn a fost descoperit de Leonardo, pe atunci — adolescent. L-a lustruit, pregatindu-1 pentru pictat. Dorea sa-i faca o surpriza tatalui sau, care-l tachina in legatura cu talentul sau. Si a pictat un cap urias de balaur, in umbra gaurii unei pesteri, asa de fioros si infricosator precum unul din basme. Intr-o camera semiobscura i-a aratat tatalui sau opera sa, carui i s-a parut ca, balaurul aruncand flacari pe nas se napusteste, aievea, asupra sa. Tanarul pictor l-a oprit pe Ser Piero sa iasa din camera de-a-ndaratelea, spunandu-i multumit:
— Vad ca pictura mea si-a atins scopul.
Dupa ce i-a trecut spaima, in Ser Piero s-a trezit spiritul comercial. Tabloul infricosator l-a dus la Florenta, vanzandu-l unui anticar florentin, cu 10 ducati, fara a-i spune fiului sau. Acesta, la randul lui, a facut o afacere buna, revanzandu-l lui Lorezo dei Medici cu 300 de ducati.
Ser Piero a cumparat un alt disc din lemn, o rotolla, pictat cu o inima strapunsa de o sageata, ce i l-a dus taranului multumit ca pictura era pe gustul lui. "