101 carti romanesti de citit intr-o viata - Eugen Istodor

E lucru lămurit că trăim într-o eră abundentă din punct de vedere informațional. Suntem asaltați de informație, fie că mergem pe stradă, fie că navigăm pe internet, fie că folosim telefoane tablete și alte gadgeturi. Ce să mai vorbesc de faptul că, atunci când intri într-o librărie (chiar și la noi, darămite în străinătate) te simți repede copleșit de numărul de titluri și de ritmul de publicare al editurilor. Cantitatea de informații crește, timpul nostru devine tot mai limitat… e clar că ne pierdem în puzderia de date și avem nevoie adesea de călăuze, de navigatori care să ne sugereze ce merită a fi parcurs, ce merită a fi citit… industria metadatelor are si va avea în continuare o ascensiune fulminantă, dincolo de zidurile bibliotecilor (acolo unde s-a născut). Iar dacă în spațiul online, dictonul conform căruia cine are informație are putere devine depășit de un altul: cine controlează metadatele are putere, în ceea ce privește literatura lucrurile nu sunt totuși așa încrâncenate, deși cel mai adesea oamenii sunt nevoiți să apeleze la alte surse de informare (reviste, ziare, bloguri) pentru a se decide ce urmează să citească, în loc să răsfoiască direct volumele în librării. Evident, și în zona literară există deja mai multe compilații de recomandări de lectură: fie că vorbim de istorii critice, amănunțite, fie că vorbim de dicționare de opere literare sau de enciclopedii ale scriitorilor.

Cu toate acestea, recenta publicație a Editurii Polirom, semnată de Eugen Istodor este într-adevăr o apariție inedită. Ea ne propune 101 de cărți românești de citit într-o viață. Doar că nu este o minienciclopedie greoaie, o istorie a operelor literare și nonliterare asamblată pretențios în turnul de fildeș al specialistului, ci este mai degrabă un volum plin de viață, rezultatul aventurii pe carea autorul a petrecut-o atât în preajma cărților, cât și în preajma cititorilor. Lista lui Istodor cuprinde o selecție de lucrări semnate de autori români , prezentate și recomandate în ordine cronologică: selecția cuprinde romane, jurnale, volume de eseuri , de poezie sau opere dedicate istoriei, începând cu epoca cronicarilor moldoveni și încheind cu teatrul lui Vișniec și cu eseurile lui Boia. Comentariile autorului au ceva aparte: sunt cât se poate de succinte, atipice, iar forma și dimensiunea discursului variază, în funcție de opera selectată: unele lucrări sunt stoarse de esențe în câteva propoziții, altele au dedicate câteva pagini. Multe dintre recomandări sunt corelate cu sugestii suplimetare: fie că vorbim de piese muzicale sau de variantele audio ale cărților respective, toate contribuind la desăvrâșirea experienței de lectură. În plus, fiecare operă are și un „avocat din oficiu”, un intervievat care oferă propriile sale observații legate de respectiva lucrare. Acești parteneri critici de ocazie ai lu Istodor sunt de asemenea cât se poate de variați, de surprinzători și de savuroși: de la personalități publice precum: Ion Vianu, Marius Chivu, Alexandru Tomescu, Iulian Comănescu, Sorin Gherguț etc și până la anonimi care au preferințele lor: taximetriști, maiștrii tâmplari, profesori de limba română, funcționari bancari sau sculeri matrițeri, fiecare are câte o lectură pentru care bagă mâna în foc.

Eugen Istodor îmi era familiar mai ales prin rubrica permanentă pe care o semnează în Dilema Veche, NEGUSTORI ȘI MUȘTERII, unde împărtășește într-o manieră inconfundabilă impresiile cumpărătorului când cârcotaș, când idealist, când naiv în marele bazar capitalist. Cumva, în acest volum l-am regăsit pe același consumator aventuros Istodor, colindând de data aceasta bazarul istoriei operelor românești, dându-ți de știre cam ce merită prin târg. Iar rezultatul e transparent: nu tot ce găsești pe tarabă e la fel de comestibil, unii se vând mai ieftin, alții la suprapreț, dar omul tot curios rămâne și le încearcă pe toate și te îmbie să încerci la rândul tău (uneori mai precaut, alteori mai entuziast). Nu mai spun că poate chiar și unele lucrări care ne-au fost impuse spre lectură în școala generală sau în liceu și care probabil că ne-au cam plictisit sau poate că nici nu ne-au făcut să ne sinchisim a le răsfoi măcar, capătă o altă dimensiune sub vizorul lui Istodor care știe să invite la lectură, să dea repere punctuale memorabile: Neculce scria istoria în anecdote, Filimon ne dă schema imoralității bună pentru orice epocă, Hortensia Papadat Bengescu face spionaj prin căsnicii, într-un soi de Familia Addams în variantă românească, Baltagul este primul policier și roman feminist, Teatrul lui Ionesco nu e nici de râs nici de plâns dar te lasă tablou, Dimov îți povestește irealități, Aer cu diamante e buletinul de identitate al unei generații, Cioran îți aruncă bombe cu neutroni, Alina Mungiu Pippidi face radiografii pertinente ale unei renașteri strâmbe etc.

Evident, selecția lui Istodor nu vine să despartă ape, să rescrie istoria, să răstoarne paradigme și nici nu cade în extrema cealaltă, a derizoriului. Sincer, m-am bucurat să descopăr un ghid de utilizar al cărților românești cât se poate de prietenos, un ghid care să nu se ia atât de în serios și totuși să nu fie un pamflet și atât.

Fără să se piardă în analize pretențioase, fără să insiste pe comentarii amănunțite și profunde, Eugen Istodor livrează esențe la pachet, esențe memorabile care cheamă la lectură. Prin compilația pe care o alcătuiește prin faptul că își dublează comentariile cu recomandările unor persoane atât de variate, Istodor amintește că cititul e o aventură care merită împărtășită și că volumele semnate de români, indiferent de secolul în care au apărut pot avea ecou și pentru cititorii contemporani. Dacă literatura română avea nevoie de un PR-ist, de un om care să aibă credibilitate și autoritate, să resusciteze interesul unui public bântuit de gustul scorțos al prezentărilor didactice pretențioase, cu siguranță că l-a găsit în Eugen Istodor prin această carte.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro