Fiinta si timp este o carte de initiere in „misterele lumesti“, una care nu ne da voie sa parasim „aceasta lume“ lasand-o neinteleasa (sau subintelegand, doar, ca am inteles-o) de dragul unei lumi sperate, inabordabile si, deci, de neinteles. Pentru ca nu e nimic de inteles in absenta unui fenomen care sa poata fi tematizat. In acest sens Fiinta si timp este o carte fara mister. Ceea ce se arata prin sine insusi („fenomenul“) nu ascunde „in spatele" sau nimic, nici „lucrul in sine“, nici infinitul spiritului absolut. „In spatele“ fenomenului nu este decit partea ascunsa a propriei sale manifestari, adica exact aceea pe care fenomenologia, ca hermeneutica, o va scoate din ascunderea ei. Fenomenologia se plimba printre obiectele experientei noastre deschizand ochii asupra acestor obiecte mai bine decat obisnuim sa o facem. Ea isi propune sa se uite la ceea ce noi am uitat sa ne mai uitam si isi propune sa inteleaga tot ceea ce noi subintelegem fara sa intelegem. Deznodamantul ei este o lume explicitata, adica adusa la concept. Iar „adusa la concept" inseamna: inteleasa in fiinta ei.
Este putin acest lucru? Este mult? Nu este nici mult, nici putin, raspunde Heidegger. Este exact atat cat poti sa intelegi. Poti, desigur, sa iti propui orice si oricat, dar o vei face fara acoperire, o vei face freischwebend, in maniera „lipsei de repere", a „liberei plutiri“, a desprinderii de orice, a indecisului, a speculatiei fara temei. Poti face toate acestea, dar atunci ai iesit de pe taramul filozofiei. Iar Heidegger, cel putin cu aceasta carte, ramane ferm pe taramul filozofiei. (Gabriel LIICEANU)