Fragment din volum:

 

    „Ati se imprietenise cu un coleg de birou, un barbat rafinat care fusese pentru el o adevarata calauza prin hatisurile primariei. Il chema Koa. Stia totul, putea totul, stapanea arta de a le spune oamenilor exact ceea ce doreau sa auda, asa ca toti se bucurau sa se afle in compania Iui. Nu i se refuza nimic. Coruptia era la ordinea zilei in primarie, si prin urmare Koa si-o asumase drept conduita ce nu putea da gres. Invatase sa traiasca din apnee in apnee, fara sa lase sa, se vada ca-i lipsea aerul si fara a-l deranja sa-i vada pe cei din jur scarpinandu-se si gafaind ca niste caini. L-a invatat si pe Ati arta lui care l-a scapat pe loc de arsurile la stomac. „Totul tine de respiratie", i-a spus Koa vazandu-I surazand multumit. E mai simplu sa nu-ti faci dusmani cand esti impreuna, cu altii, astfel fiecare ii asigura celuilalt spatele. Zicea: „Cand esti intre lupi, urli cu ei sau te prefaci ca urli, sa behai este ultimul lucru care ar trebui sa-ti treaca prin cap". Koa insa avea, ce e drept e drept, si un mare defect sufletesc, era amabil, o amabilitate de nevindecat dublata de o incurabila candoare, pe care isi inchipuia ca o poate ascunde sub masca unui cinism inversunat. Astfel, aparea cineva care-i plangea pe umar pentru a obtine degraba ceea ce, de la ceilalti colegi, nu s-ar fi putut scoate decat platind scump si asteptand indelung. Lucrul respectiv strica piata si-i ruina colegii, dar, cum Koa le spunea exact ceea ce isi doreau sa auda, nu se suparau pe el, era doar rugat inca o data si asta pentru ultima data, sa astearna pe hartie cererile lor care sa ajunga la usile potrivite, iar asta se intampla inainte ca petentii sa apuce sa verse cea dintai lacrima.”