Partea intunecata a magiei este partea intai din seria Culorile magiei

Intr-un univers guvernat de magie exista mai multe Londre: Rosie, Gri, Alba si, in trecut, una Neagra.

Fragment din roman:

"Trei Londre foarte diferite, din trei tari, iar Kell era una dintre singurele fiinte vii care le vazuse pe toate. Marea ironie, isi zicea el, era ca nu fusese niciodata in lumile de dincolo de orase. Legat de serviciul regelui si al coroanei, tinut mereu la dispozitie, nu calatorise niciodata la mai mult de o zi departare de o Londra sau alta.
Oboseala ii tocase marunt tot corpul, iar Kell se intinse si isi scoase haina. Scotoci prin buzunare pana gasi pachetelul Colectionarului si il aseza cu grija pe pat, desfacand cu delicatete batista si scotand la iveala micuta cutie muzicala dinauntru. Lampile din odaie devenira mai vioaie, cand ridica obiectul la lumina, admirandu-l. Durerea din brat il trezi din reverie si lasa cutia deoparte, intorcandu-si atentia spre comoda.
Un lighean cu apa si cateva borcane il asteptau acolo, iar Kell isi sufleca maneca tunicii negre si se apuca sa-si ingrijeasca bratul. Se misca rapid, cu maini experte, si in numai cateva minute isi spalase rana si aplicase o alifie. Exista o porunca de sange pentru vindecare - As Hasari! - dar nu era facuta pentru ca magicienii antari s-o foloseasca pe ei insisi, mai ales nu pentru rani minore, caci consuma mai multa energie decat vindeca. Si, de altfel, crestaturile de pe brat incepusera deja sa se vindece. Un antari se vindeca rapid, datorita cantitatii de magie din venele sale, iar pana dimineata, santuletele rosii aveau sa dispara, pielea ramanand neteda. Era gata sa-si lase maneca jos, cand o cicatrice mica, stralucitoare ii atrase atentia. Intotdeauna ii atragea atentia. Imediat sub indoitura cotului, cu linii atat de sterse, incat simbolul era aproape imposibil de citit.
Aproape.
Kell locuia la palat de cand avea cinci ani. Prima oara observase semnul cand avea doisprezece ani. Petrecuse saptamani de-a randul cautand runa in bibliotecile palatului.
Amintire.
Isi plimba degetul peste cicatrice. In pofida denumirii, simbolul nu era menit sa-l ajute pe purtator sa-si aminteasca. Era menit sa-l faca sa uite.
Sa uite un moment. O zi. O viata. Dar magia care lua in stapanire corpul sau mintea unei persoane nu era doar interzisa, ci si socotita o nelegiuire capitala. Cei acuzati si condamnati erau deposedati de puterea lor, o soarta pe care multi o gaseau mai rea decat moartea intr-o lume in care domnea magia. Si, cu toate astea, Kell purta semnul unei astfel de vraji. Mai rau, banuia ca insisi regele si regina o autorizasera.
KL.
Initialele de pe pumnalul lui. Erau atat de multe lucruri pe care nu le intelegea - n-avea sa le inteleaga niciodata - despre arma, despre monograma si despre viata legata de ea. (Sa fi fost litere din engleza? Sau din arnesiana? Se gaseau in alfabetul ambelor. De la ce venea L? Sau K, la o adica? Nu stia nimic despre literele care ii alcatuisera numele - KL devenit Ka-El, devenit Kell.) Era doar un copil cand fusese adus la palat. Oare cutitul fusese dintotdeauna al lui? Sau fusese al tatalui sau? Un suvenir, ceva pe care sa-l pastreze, ceva care sa-l ajute sa-si aduca aminte cine fusese? Cine fusese? Absenta amintirii nu-i dadea pace. Adesea se trezea uitandu-se fix in centrul hartii de pe perete, intrebandu-se de unde venise."