Fragment:

"Puteai să treci nonşalant pe lângă gardul de scândură al lui Wally Michelin şi să dai impresia că te îndrepţi spre scurtătura pe care toată lumea o folosea ca să ajungă la magazinul Hudson's Bay. Wayne şi-ar fi dorit să poată intra pe poarta casei lui Wally şi să bată la uşa ei, dar nu putea. Si-ar fi dorit să poată culege imortele perlate, din acelea care creşteau pe stânci, să le infăşoare tulpinile în fire lungi de iarbă şi să strecoare buchetul în cutia ei de scrisori, anonim şi totuşi în aşa fel încât ea să ştie imediat că nu poate fi decât de la el, dar nici asta nu putea să facă. Trecea pe, Iângă gardul ei fără să-i arunce vreo privire şi se simţea ca un idiot sadea. 
Un pistol roşu cu apă era atârnat în vitrina magazinului Hudson's Bay. Trecuse de vârsta pistoalelor cu apă. Nici macar un radio de plastic nu-l mai interesa. Toate obiectele din vitrină arătau de parcă ar fi stat acolo de-o veşnicie. De parcă ar fi fost trimise în Labrador pentru că oamenii de prin alte locuri nu mai aveau nevoie de ele. Era tocmai unul din lucrurile de care se plângea maică-sa.
„Au coacăze în cutiuţe de un sfert de kilogram la doi dolari", spunea ea, „când noi ni le culegem singuri în găleţi de douăzeci de kile la doi paşi de uşa din dos."
Coacăzele de la magazin erau de două ori mai mari decât cele de prin partea locului şi aproape putrezite. Insă lapte proaspăt nu găseai cu nici un chip. Jacinta era singura persoană pe care Wayne o auzise vreodată pomenind de aşa ceva. În Labrador ceaiul se bea simplu, cu zahăr. Iar zahănd nu lipsea niciodată din magazin.
In cea de-a cincea zi de când Wayne trecea nonşalant pe lângă gardul ei, Wally Michelin ieşi din casă.
— Vrei un sendvis cu salată verde? Wayne nu auzise în viaţa lui ca un sendviş să conţină numai salată.
— E chiar bun cu o cutie de Sprite. Imi fac intotdeauna unul când mama pleacă să-şi vândă produsele Avon. Wayne işi amintea casa de pe vremea când era a Thomasinei Baikie. Acum arăta altfel. Tatăl lui Wally montase ferestre mari la bucătărie, prin care se revărsa lumina din golfuleţui Hamilton, şi tocmai în această lumină. Wally aşeză patru felii de pâine Holsum. Cu o spatulă, întinse pe pâine nişte Miracle Whip, care acoperi găurile albe. — Lucrul cel mai important e maioneza.
— Mama etanşează pâinea cu margarină.
— N-am mai auzit niciodată de etanşarea pâinii. Rupse câteva frunze de salată dintr-o căpăţână, le mărunţi şi le răsfiră pe pâine, apoi presără sare peste ele. Wayne se aştepta ca sendvişul să n-aibă nici un gust. Işi închipuia că va avea acelasi gust ca şi când cineva ar fi uitat să pună carnea presată înăuntru. Muşcă.
— Vezi? Salata verde era proaspătă, rece, crocantă. Cumva simţea că numai un sărăntoc ar putea crede că salata are un gust minunat. Insă avea, într-adevăr, iar asta îl făcu să descopere că puteai renunţa la mult mai multe lucruri decât renunţaseră părinţii lui: o chestie ca salata putea să te întărească. Toate grijile care îl copleşeau pe taică-său, toate eforturile pe care le făcea un bărbat pentru supravieţuirea lui şi a familiei lui erau oare prea complicate?
Maică-sa era şi ea complicată. Aici, în locuinţa pustie a lui Wally Michelin, fără părinţii ei, fără carne şi în lumina orbitoare de la care casa lui işi întorcea faţa, Wayne simţea o exaltare pe care nu era în stare s-o numească."