Intr-o seara de noiembrie din 2004, intorcindu-se acasa prin Central Park, Barrett Meeks – un gay trecut de prima tinerete, chinuit de o durere cumplita de dinti si de tristetea despartirii de iubitul lui – are o viziune stranie. O lumina coborita din cer i se arata pentru citeva clipe ca o fiinta de basm care-l priveste ca si cum i-ar percepe existenta. Aceasta viziune de o limpezime ireala, ce da nastere la nesfirsite indoieli, interpretari, sperante si asteptari, va schimba imperceptibil viata tuturor personajelor din cercul lui Barrett. Craiasa Zapezii surprinde, cu fantezie si subtilitate, cautarea transcendentului prin orice mijloace – muzica, droguri, iubire, misticism –, intr-un New York magic, acoperit de zapada, desprins parca din basmul lui Andersen.

 

E ceva neobisnuit ca un roman contemporan sa intre atit de deschis in consonanta cu un basm, insa Craiasa Zapezii al lui Cunningham nu ezita s-o faca; referirile la lacuri inghetate, somn, lumea de dincolo si zapada (personajele viseaza la ea, scriu cintece despre ea, se plimba prin ea, aseamana drogurile cu ea) se insinueaza obsesiv. - The Independent

 

Cunningham tese o oda dedicata nemuritorului New York, cu sufletele sale boeme si locuitorii sai pierduti. Romanul lui ne aminteste ca miturile pe care le plasmuim despre vietile noastre isi au originea in momente aparent fara insemnatate, in oameni aparent banali… Cu o proza eleganta, care se strecoara in cele mai intime ginduri ale personajelor sale, Cunningham provoaca cititorul sa-si imagineze o divinitate nepasatoare – daca exista intr-adevar vreo divinitate. - The Washington Post