„Daca tata ar fi trait, spune Virginia Woolf in Jurnal, n-as fi scris nici un cuvant. Pentru ca tata n-a reusit sa traiasca niciodata cu adevarat, pare sa spuna Gwenaelle Aubry in Nimeni, a trebuit sa incep sa scriu. Romanul familial si, mai ales, figura Tatalui reteaza sau, dimpotriva, autorizeaza fantasma scriitoriceasca. A deveni scriitoare inseamna pentru Gwenaelle Aubry a da o voce unui parinte pierdut in propria-i nevroza, inseamna a dialoga cu eurile lui multiple, inseamna a-l autoriza sa existe macar dupa moartea sa fizica. Iar acest dialog – care ne implica si pe noi, fie ca citim, fie ca scriem – s-ar putea numi Nimeni asa cum foarte bine s-ar putea numi Noi, toti.” - Simona Sora

„Un apreciat profesor de Drept lasa mostenire un manuscris in care, povestindu-si boala (un sindrom maniaco-depresiv), si-a cautat identitatea pierduta. Boala l-a transformat intr-un „nimeni", dar comentariul profund, nuantat, al fiicei, il recompune din mastile ordonate alfabetic. Doua voci, doua vieti decalate, efortul de a ascunde suferinta, de a atinge sau de a pastra normalitatea. O carte tulburatoare, pasionanta, impecabil scrisa, despre legaturi indestructibile de familie, despre granita incerta dintre literatura si proiectiile psihice.” - Gabriela Adamesteanu

„Un tata care se straduieste sa se transforme pe sine in nimic. O fiica ce transforma nimicul la loc in tata. Exista atatea carti despre mama in literatura universala. Aceasta este una dintre cartile tatalui. Un abecedar al complicatei iubiri filiale si paterne, transformat intr-o adevarata bijuterie stilistica.” - Svetlana Carstean

„Chestiunea identitatii bantuie naratiunea concentrata a lui Aubry despre un avocat parizian suferind de tulburare bipolara. Cititorul se simte privilegiat sa patrunda in mintile zdruncinate ale personajelor, gratie frazelor realizate cu virtuozitate si structurii ingenioase.” - New York Times Book Review

„O bijuterie literara... Nimeni se remarca in literatura contemporana europeana prin strania claritate.” - Rick Moody

 Fragment din roman:

"Unde sunt familiile de altadata ? Am cunoscut ceea ce numim familii foarte vechi: in descendenta uneia dintre ele, a existat un baietel foarte dragalas, dar caruia ii aparea Fecioara Maria cand mergea la cinema... A trait mult timp, foarte mult timp, in ceea ce se mai numea inca spital psihiatric regional.

Intr-o zi, a incetat sa se poarte ca si cum, sa se prefaca. A acceptat sa fie, in familia lui, oaia neagra, anomalia, a renuntat sa fie la unison. (Asa facea odinioara, in timpul acelor dejunuri care ii reuneau inca, in case din regiunea pariziana, pe vremea cand eram adolescenta, pe surorile lui si pe el, in jurul unei fete de masa albe, pe care era etalata argintaria, in case din regiunea pariziana incarcate cu mobile stralucitoare, cu draperii groase, unde lampile ramaneau aprinse chiar si in plina zi, ca si cum ar fi trebuit evitata cu orice pret lumina de afara, mentinand iluminatul artificial, onestitatea mincinoasa a ordinii burgheze, dedesubtul careia se macerau otravurile care, pe masura ce dejunul avansa, urcau la suprafata, gustul pentru bani, reducerea sexului la obscen, ura pentru straini, tatal meu ramanea tacut sau, asezat intre fetele lui, o facea pe copilul, regasindu-si statutul de mezin, de fiu unic si dorit, vegheat de indulgenta inca tandra, de ce mai ramasese din complicitatea amuzata a celor doua surori ale sale, matusile mele, atat de frumoase candva in fotografiile din Spania, desculte, cu rochiile lor albe, cu parul desfacut, matusile mele carora le placea sa iasa, sa danseze si ale caror iubiri starneau scandal, incinse acum in taioare, cu perle si cocuri, apoi, la desert, tatalui meu ii revenea cheful, le tinea hangul cumnatilor, incepea si el, la randul lui, glumele rasiste sau fara perdea, si nu stiam ce ma facea sa ma simt mai putin in largul meu, ce detestam mai mult, glumele lui penibile, tacerea lui sau acest efort timid si disperat de a se supune, de a-si reinnoi ritualic apartenenta. Aveam nevoie de multe ore dupa aceea, de multe plimbari in aer liber, impreuna cu baiatul pe care-l regaseam, ca sa alung aceasta indispozitie.) "