„SMOUKI 

 

    Cum ar fi, Smouki, sa plecam noi intr-o calatorie? Cu avionul! Sa plutim asa, in vazduhul lui Dumnezeu, nici sa nu mai vedem oamenii si cainii, doar orasele in care forfotesc si se haituiesc unii pe altii, mici ca niste jucarioare, care ar putea sa incapa in podul palmei. Eu am zburat odata cu avionul, am nimerit chiar la fereastra si n-am avut nici o emotie. Nu-mi era teama decat sa nu nu inghita vreo farfurie zburatoare, sau vreo alta dracovenie, un fel de leviatan — pentru ca astia trebuie sa existe si in aer, nu doar in apa, nu? — sa deschida gura imensa, hap! si sa lunecam in gatlejul lui ca trenul acela in tunelul de sub Canalul Manecii. Nu ne-a inghitit nimeni, doar la intoarcere am asteptat vreo patru ore in aeroport, fiindca avionul nostru se stricase, ramasese intr-o aripa sau cam asa ceva. Ai putea sa zbori, Smouki, ti-am facut pasaport fiindca orice s-ar zice si tu esti cetatean european. Cum ar fi sa stam noi doi rastigniti in scaunele alea si sa vina o stewardesa — tu nu stii cum sunt! — cu fusta scurta, cu cap de papusa... Tu n-ai avut papusa, Smouki, asa-i? Nici eu, eu am avut o minge de carpa, pe care o bateam pe un maidan de la marginea satului. Tu nici asta nu stii ce este, pentru ca, spre deosebire de mine, tu te-ai nascut in alta lume, asa incat nici nu se compara copilaria mea cu a ta. Si cum iti spuneam, sa vina o stewardesa si sa ne aduca ceva de mancare, mie niste icre negre si bere si tie un creier de maimuta. Ceva ce n-a mancat niciodata niciunul dintre noi. Se zice, Smouki, ca sunt in lumea asta mare restaurante unde ti se aduce la masa o maimuta vie si niste ustensile cu care ii spargi capul si-i scoti creierul."