de Mihai VINTILĂ

Noul val de romancieri tineri este din ce în ce mai prezent în spațiul public și pe piața de carte. ROC este un pseudonim al lui Remus Octavian Cîmpean din Cluj Napoca. Un pseudonim pe cât de ciudat pe atât de subtil. Poate duce mintea cititorului la rock și modul său neconformist de a vedea lumea sau poate creea speranța unui autor străin. Practic autorul își asumă identitatea operei doar în prezentarea de la finalul cărții. Cred că această alegere se înscrie mai mult în ideea unei unicități ușor de asumat de cititor decât în o ieșire din realitatea imediată.

Abandon este primul roman al autorului. A mai publicat poezie dar în conturarea imaginii acestei cărți este relevantă doar din punctul de vedere al plasticizării frazei care are o melodicitate aparte deși uneori este scăpată din hățuri și aleargă ca un bidiviu nărăvaș.

Povestea este de fapt o traumă a unui domn numit impersonal R. Un divorț pune bariere în relația tată fiică. Fiecare capitol este un moment al instalării acestor bariere și a depășirii lor de către personajul principal în care se simte un puternic alter ego al autorului.

Deși provestea este tristă, în cea mai mare parte, ea se încheie într-o notă ambiguă singurul punt fix fiind intenția fetei de a emigra din România. Planurile pe care este contruită pas cu pas drama familială sunt două, unul trecut și altul prezent care se împletesc ca o funie conturând o statornică legătură întrepătrunsă de puternice sentimente și de un zbucium interior uneori exagerat. Pot afirma fără a greși că de fapt povestea romanului este doar un pretext și că adevărata istorie o constituie acest zbucium, această apăsare permanentă pe sentimente, trăiri și interpretări care ridică și coboară intensitatea de reacție a cititorului.

De exemplu în capitolul patru este spusă povestea cățelușei Lizette cu o duioșie dusă până la lacrimi. Uneori această nostalgie care ridică noduri uriașe în gât este spartă de unele remarci umoristice precum următoarea – Este genul de misiune pe care numai un Șoricar în Grad de Mare Cavaler o poate duce la îndeplinire până la capăt, până la ultima suflare, abandonându-se cu totul misiunii ce i-a fost încredințată.

Iar alte ori de finaluri triste precum viața acestui suflet fidel prins între iubirile stăpânilor care în luptele lor nu au mai avut timp și de ea.

- Nu știi? Ți-am spus.

- Nu știu. Ce să știu?

- A murit, acum doi ani. E în livadă.

- De ce nu mi-aispus?

- Am vrut. Dar nu am putut. Am vrut să te chem, să mergem împreună, s-o lăsăm în livadă sub cireș, dar nu m-a lăsat să-ți spun.

Uneori cinismul este dus la extrem precum în capitolul opt unde se face o radiografie simplă și tăioasă a realității personajului principal R.

Treptat, dar într-un proces destul de accelerat, R s-a trezit singur. Abandonat. Nu în felul în care te simți când stai singur pe o bancă în parc, iar lumea necunoscută trece liniștită prin fața ta fără să te observe. Ci singur ca un câine rătăcit pe drum căutând curtea casei de unde a ieșit, și, nefiindu-i nimic cunoscut, zgârie la toate porțile închise. Care rămân invariabil închise.

Această acumulare de negativism, de tensiuni nu explodează cum ne-am fi așteptat ci se stinge brusc în ultimul capitol. Aici cred că se vede debutul cel mai mult din roman. Experiența unui romancier hârșit în ale poveștilor ar fi crescut tempoul și ar fi extras tot ce se putea extrage din seva acestui fruct. Din păcate ROC nu a făcut-o.

Scris bine, cu mult patos, cu o trăire intensă a poveștii, romanul Abandon constituie un debut reușit. Poate fi considerat un roman psihologic până la un punct. Este romanul abandonării iluziilor, dorințelor și adevărului. Avem în text multe metafore, comparații și o alunecare a verbului care ar face cinste oricărui scriitor. Are și ceva grabă și nesiguranță inerentă primei încercări. Bun venit în lumea romancierilor ROC și la cât mai multe cărți bune!

ROC, Abandon, București , editura Eikon, 2018, 182 pagini.

recenzie publicată în revista Litera 13.