Boala lui Maddy, protagonista cartii, este pe cat de rara, pe atat de faimoasa. Pe scurt, e alergica la lume. Nu are voie sa iasa din casa, n-a mai iesit de saptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede in carne si oase sunt mama ei si Carla, sora medicala care o ingrijeste.
    Dar apoi, intr-o buna zi, vine la casa de alaturi o camioneta. Maddy se uita pe fereastra si il vede pe el. E inalt, suplu, imbracat tot in negru – tricou negru, blugi negri, tenisi negri si un fes negru care-i acopera parul in intregime. O surprinde privindu-l si se uita fix la ea. Maddy ii raspunde la fel. Numele lui e Olly.
    Poate ca nu putem prezice viitorul, dar putem prezice cate ceva. De exemplu, Maddy e sigura ca se va indragosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.
    Fragment din romanul "Absolut tot" de Nicola Yoon:

    “— Olly, unde sunt paturile noastre? Unde dormim?
    Olly pare confuz pentru un moment, pana cand observa ceva.
    — A, te referi la asta?
    Se duce inspre ceea ce am crezut ca e un dulap imens, apuca cele doua manere care se afla mai sus si trage de ele pentru a dezvalui patul.
    — Voila, spune el. Insusi prototipul timpurilor noastre, eficienta in economisirea spatiului. Varful stilului si al confortului, al accesibilitatii si al eficacitatii. Iti prezint patul Murphy!
    — Cine e Murphy? intreb eu, inca surprinsa ca un pat a iesit din perete.
    — Inventatorul acestui pat, spune el si-mi face cu ochiul.
    Cu patul desfacut, camera pare chiar mai mica. Amandoi ne holbam la el mai mult decat e necesar. Olly se intoarce ca sa ma priveasca. Incep sa rosesc chiar dinainte sa spuna:
    — Doar un singur pat.
    Vocea lui e neutra, dar privirea lui, nu. Privirea din ochi lui ma face sa rosesc mai tare.
    — Asa deci, spunem amandoi in acelasi timp.
    Radem stingheriti, niste rasete jenate, apoi radem cu adevarat pentru ca suntem asa de stingheriti si jenati.
    — Unde e ghidul ala? intreaba el, rupand intr-un sfarsit contactul vizual si prefacandu-se ca se uita prin camera.
   Imi ia rucsacul si rascoleste prin el, dar scoate Micul Print, in loc de ghidul turistic.
    — Vad c-ai adus strictul necesar, ma tachineaza el, fluturand cartea prin aer.
    Se urca in mijlocul patului si incepe sa sara usor. Arcurile lui Murphy protesteaza zgomotos.
    — Nu e asta cartea ta preferata din toate timpurile? spune rasucind cartea pe toate partile. Pe asta ne-au pus s-o citim in clasa a zecea. Sunt destul de sigur ca n-am inteles-o.
    — Ar trebui sa incerci s-o citesti din nou. Intelesul i se schimba de fiecare data.
    Se uita in jos spre mine.
    — Si de cate ori ai cit...
    — De cateva ori.
    — Mai mult sau mai putin de douazeci de ori?
    — OK, mai mult decat de cateva ori.
    Zambeste larg si deschide cartea la a doua coperta.
    — Proprietatea lui Madeline Whittier.
    Da mai departe la pagina de titlu si continua sa citeasca.
    — Recompensa pentru cine o gaseste. O vizita cu mine (Madeline) la un anticariat. Sa faci snorkeling impreuna cu mine (Madeline) in Molokini, pentru a identifica pestele simbol al statului Hawaii.
    Nu mai citeste cu voce tare, dar continua in gand.
    — Cand ai scris asta? intreaba.
    Incep sa ma urc in pat, dar ma opresc cand camera se clatina putin. Mai incerc o data, dar un val de ameteala ma dezechilibreaza.
    Ma intorc si ma asez cu spatele la el. Inima mi se strange atat de tare in piept, incat mi se taie rasuflarea.
    Olly apare imediat pe partea mea a patului.”