Minispetele fac totul sa para simplu,clarifici usor notiunile juridice din minispetele concepute de profesori universitari, judecatori, avocati și gasesti rapid un exemplu de situatie de fapt, atunci cand vrei sa ilustrezi aplicarea, corecta sau incorecta, a unei reguli de drept.

Cărţile lui Becky Albertalli pun în discuţie subiecte şi caractere nu foarte des întâlnite în cărţi sau filme, ci caractere cât mai apropiate de real pe care să le cunoşti fără să le fi întâlnit vreodată şi pe care să le iubeşti fără să îţi dai seama. Apoi, faptul că pune în dezbatere subiecte sensibile sau tabu mi se pare curajos şi esenţial pentru a deschide porţile înţelegerii şi acceptări în mai multe societăţi în care este nevoie de astfel de schimbări. Chiar recomand această carte mai ales celor care s-au simţit singuri, neiubiţi şi neacceptaţi în adolescenţă dar care au devenit oameni şi au rămas oameni chiar şi în cele mai dificile situaţii. Meritaţi tot binele, iubirea şi frumosul din lume!

Uimitoarea culoare de după a fost pentru mine un roman provocare. Diferit prin mesajul său, diferit prin scriitura și abordarea sa, romanul acesta m-a fermecat ușor. Nu pot să spun că nu m-am rătăcit printre rânduri sau că nu am strâmbat de câteva ori din nas. Sau că nu m-am gândit la o altă variantă de final, una care m-ar fi putut da totul peste cap și ar fi adăugat altă “strălucire” poveștii. Dar mi-a plăcut și așa. Cum am spus, mi-a plăcut mai ales pentru unghiul total diferit din care autoarea a ales să abordeze povestea, să exploateze durerea.

Viața pe care am visat-o de Kerry Lonsdale este un roman care vorbește despre iubire, despre noi începuturi, despre secrete și oameni răi. Mi-a plăcut, deși au fost câteva lucruri care mi s-au părut adăugate doar așa, ca să fie acolo, eventual să stârnească reacții. Finalul mi-a dat o stare stranie și mi-aș dori să existe o continuare, care să aibă ca punct de plecare scrisoarea de la finalul acestui roman.

Mi-a plăcut abordarea Fionei Barton, cum a construit acţiunea romanului, desfăşurată pe două axe temporale, în jurul soţiei acuzatului. Jean Taylor este o fire introvertită şi o femeie ce nu are o părere foarte bună despre ea însăşi. Involuntar, ai tendinţa să uiţi că se află în cameră. Vorbeşte puţin, iar când este speriată se retrage în spatele bâlbâielilor şi al lacrimilor, asemenea unui copil prins cu o minciună. Vrea să îşi protejeze soţul şi are încredere deplină în el, cu toate că sămânţa îndoielii este, într-un final, plantată, aşteptând acum doar momentul prielnic ca să crească.

Femeia de la fereastră analizează mintea umană provocând-o să-și înfrângă fricile, preconcepțiile și să-și vindece rănile. Are un suspans care evoluează lent, dar surprinzător în momentele în care adrenalina atinge cote maxime. Recomand cu mare drag!

Sunt oameni care adora "small-talk-ul", sunt oameni care il urasc in schimb, care prefera discutiile cu substanta sau sunt oameni care prefera tacerea. Eu zic ca e important si sa stii cand sa taci, cu cine poti sa taci sau cum sa mentii tacerea, dar e foarte important si sa stii cand si cum sa faci conversatie de duzina sau sa initiezi o conversatie sanatoasa. In maniera inedita, in stilul cartilor Alexander von Schonburg ne si amuza, nu ne plictiseste si, in acelasi timp, ne invata si pe noi sa nu plictisim in conversatiile noastre, tratand si subiecte care apar cel mai des intr-o conversatie si care ar fi mai bine sa nu.

Iubesc poveștile încărcate de emoție, în care autorul se joacă pur și simplu cu mintea cititorilor săi și îți oferă o poveste total imprevizibilă. Îmi place să fiu surprinsă la finalul unei cărți, să mi se demonteze toate scenariile posibile și să mi se aducă o cu totul și cu totul altă perspectivă decât adevărul suprem pe care credeam eu că îl dețin. Un astfel de joc psihologic este aplicat de către Beth Revis asupra noastră prin intermediul cărții sale, O lume fără tine. Recunosc, atunci când am văzut-o, am fost inițial atrasă de coperta sa minunată, care, trebuie să mărturisesc, este extrem de potrivită pentru poveste în sine, căci poți vizualiza toate firele temporale care îl amețesc pe Bo, personajul principal.

Este o carte lejeră și amuzantă care adună la un loc toate lucrurile frumoase pe care cititorii împătimiți vor să le creadă despre cărți: cărțile schimbă vieți, oamenii care citesc vor avea mereu un avantaj asupra celor care nu o fac, meseriile legate de cărți sunt făcute din pasiune și merită orice efort, lucrurile frumoase din cărți se prelungesc și în viața reală și, poate una dintre cele mai înrădăcinate convingeri ale cititorilor, anume că nimic nu e mai frumos ca meseria de librar. Mie cartea mi-a plăcut. Mi-a dat o stare de bine și m-a făcut de nenumărate ori să zâmbesc sau chiar să izbucnesc în râs . Scriitura e lejeră și dinamică, autoarea are o ironie fină foarte bine calibrată, iar personajele sunt bine construite. Deși micuță, cartea cuprinde, practic, o lume întreagă în ea, cu frumuseți și cu bucurii, dar și cu tristeți și amărăciuni. Finalul e, în același timp, trist și surprinzător, dar e genul de tristețe de neevitat, cu care trebuie să ne obișnuim și care ne invită să vedem partea plină a paharului.

Cum să furi o inimă cu un sărut” consider că este o poveste mafia, un gen pe care nu îl găsesc în fiecare zi tradus la noi. În engleză am tot citit povești asemănătoare, însă traduse mai rar. Dacă vorbim de mafia, vorbim evident de italieni. Francesca Rossi este o tânără de 18 ani care aparține unei familii de mafioți din Chicago, cu descendență italiană. Situația complicată începe din momentul în care pe Francesca pune ochii un senator influent, Wolfe Keaton, și acesta nu se lasă cu una cu două. O dorește pe Francesca pentru el și nu va renunta la ea. Problema este că Francesca este într-o relație foarte frumoasă cu prietenul său din copilărie, Angelo, și cei doi doresc să își unească destinele în curând. De aici începe drama adevărată, pentru că deși dragostea sinceră există, totul complotează împotriva lor și în scurt timp universul lor va fi dat peste cap. Oricum, eu iubesc un triunghi amoros bun, deci vă încurajez și pe voi să îi dați o șansă acestei cărți, mai ales dacă vreți să vă relaxați și să citiți o carte frumoasă și ușor de digerat.

Colleen Hoover este una dintre autoarele mele preferate și savurez cu plăcere orice lectură semnată de ea. Colleen a devenit pentru mine ca un drog în ale lecturii de când am citit Ugly Love. Atunci am știut că orice poveste pictată de ea îmi va plăcea fără doar și poate. Ne introduce în povestea lui Lily, personajul principal care, și-a petrecut copilăria și adolescența văzând cum se derulează același film urât care îi avea în prim plan pe părinții săi. Tatăl său era un om important și impunător care nu a prea știut cum să fie tată. Atenția lui pentru Lily era undeva la zero iar pentru mama fetei, soția acestuia, atenția lui se oprea la scandaluri, violuri și bătăi. Ca un bonus vă spun că acțiunea nu se învârte doar în jurul acestor personaje ci în peisaj apare și Atlas, prima iubire a lui Llily, un tip care chiar cunoaște noțiunea de sacrificiu și iubire eternă. Povestea celor doi este mai mult decât magică, este fabuloasă. În concluzie, Totul se termină cu noi este despre a pune capăt lucrurilor care ne rănesc, care ne îngrădesc libertatea, este despre curajul de a alege corect și de a lupta. Totul se termină cu noi este primul roman tip lecție al autoarei și i-a ieșit al naibii de bine.