Probabil dacă s-ar face un top al celor mai cunoscute fraze care deschid o operă literară, alături de debutul romanului Anna Karenina, de Lev Tolstoi (toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel), pe primele locuri s-ar situa cu siguranță și începutul povestirii Metamorfoza: într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare. Citeste recenzia aici.

Elena Ferrante a devenit una dintre cele mai apreciate autoare ale ultimelor decenii, cu succes deopotrivă la critică și la public, prin tetralogia napoletană (care s-a vândut foarte bine și în România) de care însă nu m-am apropiat până acum. Am ajuns să o descopăr pe scriitoarea italiană printr-un alt roman publicat în limba română la Editura Pandora M intitulat Zilele abandonului. A fost o experiență cu adevărat copleșitoare care mă va convinge să parcurg și alte lucrări ale Elenei Ferrante. Citeste recenzia aici.

Tetralogia napoletană a Elenei Ferrante, ecranizată recent și într-un serial original a capatat multa notorietate pe întreg mapamondul, inclusiv în România, devenind locomotiva colecției de literatură a Editurii Pandora M. Momentan am lecturat doar primul volum al acestei tetralogii de care mărturisesc că m-am îndrăgostit (și pe care voi continua să o parcurg în lunile care vor urma). Citeste recenzia aici.

Fără a-și dezvălui identitatea, acesta fiind trucul favorit al autoarei, Elena Ferrante reușește să compună de fiecare dată povești miezoase într-o firească absență sau incertitudine. Citeste recenzia aici.

Volumul locomotivă care deschide această proaspătă și provocatoare serie dedicată ficțiunii libere este cel mai recent roman publicat de Elena Ferrante, tradus în limba română de Cerasela Barbone, intitulat VIAȚA MINCINOASĂ A ADULȚILOR. Citeste recenzia aici.

Konard Lorenz în cartea sa, Cele opt păcate capitale ale omenirii, afirmă faptul că o perturbare produsă într-un sistem reprezintă însăși cheia înțelegerii acelui sistem, aspect cultural și sociologic de la care pornește și scriitoarea de origine turcă, Elif Shafak, în eseul Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării publicat la editura Polirom în traducerea Adinei Avramescu. Citeste recenzia aici.

„The Island of Missing Trees”, lansată în 2021 de Editura Vicking Press, apare în 2024 și în limba română la Editura Polirom, tradusă de Ada Tanasă – „Insula copacilor dispăruți” – „un roman minunat, sfâșietor, care are în centru secretele întunecate ale războaielor civile și dezastrele extremismului: Cipru, iubiți născuți sub o stea fără noroc, oameni dragi uciși, copii traumatizați”, așa cum surprinde succint fragmentul de pe ultima copertă semnat de Margaret Atwood. Citeste recenzia aici.

Legile iubirii din titlul cărții lui Elif Shafak nu se referă – așa cum am putea presupune la prima vedere – la iubirea romantică dintre un bărbat și o femeie, ci au o accepțiune mult mai largă, spirituală, cuprinzând iubirea în întreaga ei complexitate și în toate formele ei. Citeste recenzia aici.

Câinii negri este de fapt povestea scrierii unei povești. Fascinat de istoria socrilor săi, June și Bernard, doi oameni înstrăinați, înverșunați însă unul la adresa celuilalt, tânărul Jeremy, căsătorit cu fiica acestora Jenny, caută să înțeleagă evenimentele care au condus la mărirea și decăderea cuplului. Citeste recenzia aici.

Considerăm adolescența vârsta privliegiată a întrebărilor, momentul în care cu toții devenim, măcar pentru o perioadă cercetători neîmpăcați ai condiției umane. Citeste recenzia aici.

Într-un volum original tradus în limba romana la Editura Vellant, Alain de Botton oferă , așa cum singur recunoaște, un adevărat cântec de slavă muncii, desfătărilor și mâhnirilor pe care ni le aduce în societatea contemporană. Citeste recenzia aici.

Romanul spune povestea lui Diane, o franțuzoiacă tânără care se simte pierdută după moartea fiicei sale și a soțului într-un accident de mașină. Neajutorarea, durerea și senzația de derivă a protagonistei sunt dublate de dificultățile personalității ei pasive care pare să aibă mereu nevoie de îndrumare și susținere. Citeste recenzia aici.

În 1952, adică în urmă cu aproximativ trei sferturi de secol, apărea la Editura Mondadori, „Qaderno proibito” sau Caietul interzis, așa cum a fost tradus în 2024 de Gabriela Lungu și publicat la Editura Humanitas Fiction, o carte-document despre schimbările produse în viața femeilor după cel de-al Doilea Război Mondial, o confesiune percutantă a unei soții și mame în vârstă de patruzeci și trei de ani, stabilită în Italia. Citeste recenzia aici.

Dacă „Fidelitate” se petrecea în fermecătorul Milano și se centra pe conurile de lumină și umbră în contextul unei căsnicii longevive dintre doi intelectuali, în „Să ai totul” avem cu totul alte coordonate spațiale, tematice și stilistice.Citeste recenzia aici.

Unul dintre cele mai controversate proiecte ale regimului nazist a fost programul inițiat de Heinrich Himmler în 1935, Lebensborn (în traducere, fântâna vieții). Gândit ca un mijloc de creștere și susținere a numărului de copii rasiali puri, în acord cu legile eugenice asumate de politica lui Hitler, acest program a inclus înființarea de maternități speciale pe întreg teritoriul celui de-Al Treilea Reich, un sistem care a funcționat 10 ani, până la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial.Citeste recenzia aici.

În ansamblu, volumul lui Vasile Ernu este o veritabilă enciclopedie a anilor ‘90, trecută printr-o memorie de invidiat, în care sunt inventariate aspecte urbane, obiecte, practici cotidiene, mâncăruri, locuri comune, fauna urbană, feluri de a vorbi și câte altele. Citeste recenzia aici.

Inspirată probabil de experiența personală a autoarei care suferă de o formă de miopatie congenitală, „Cocoșata” este o poveste pătrunzătoare și onestă despre umanitate și dizabilitate într-un context social al inegalităților și ipocriziei. Citeste recenzia aici.

O scriitură care se inspiră cu delicatețe din viața și biografia autorului volumului Nopți albe, una dintre cele mai căutate lecturi din ultima vreme, datorată promovării intense pe paginile de Bookstagram și BookTok, și o temă care e posibil să-i seducă atât pe cititorii romanelor lui Dostoievski, cât și pe cei care nu l-au citit, oferind un gram de necunoscut care îi îndeamnă să-i caute cărțile și să-l descopere. Citeste recenzia aici.

„Un câine la masa mea”, publicat în limba română la Editura Polirom, în traducerea Simonei Brînzaru, este un roman autobiografic care aduce în discuție tema unei apartenențe fundamentale la lumea naturală – vegetală și animală -, și construirea unui univers în care tot ceea ce ai este mai mult decât ceea ce ai nevoie. Citeste recenzia aici.

Fără pretenții dogmatice, fără atitudine de superioritate, fără tehnicalități abundente, stilul mișcării lui Alain de Botton în proiectul The School of Life a fost unul prietenos și deschis cititorului de rând, chiar și pentru cel lipsit de un fundal solid artistic sau filosofic, tocmai pentru a promova o perspectivă optimistă, aceea a universalismului practic al științelor și umanioarelor. . Citeste recenzia aici.

„Luca”, roman publicat de Editura Corint și ecranizat în 2020 de Horațiu Mălăele, e un exemplu reușit de eclectism tematic și stilistic captivant. Atenția ne e fixată chiar prin subtitlul regăsit pe copertă: a visat să ajungă CINEVA, dar a ajuns ALTCINEVA. Acest joc de limbaj, evident comic prin utilizarea pronumelui nehotărât cu pretenție lămuritoare, va fi reprezentativ pentru destinul protagonistului. Citeste recenzia aici.

Structura romanului și ideea împărtășirii acestor povestiri cu ceilalți, aflați și ei sub teroare, chinuiți de gardieni și de incertitudinea unei posibile salvări, amintește de un alt roman, „Decameronul”, la care fac referire chiar și personajele cărții. Citeste recenzia aici.

Într-o poveste care împletește ficțiunea cu istoria, autorul american James Shipman reușește să surprindă fațetele multiple, motivațiile nuanțate și ne ajută să înțelegem mai bine sensul acestor evenimente în romanul „Dincolo de sârmă ghimpată” tradus și publicat în limba română la Editura Humanitas. Citeste recenzia aici.

Autoarea coreeană ne propunea în acel roman (apărut tot la Editura Humanitas) povestea evoluției mentalităților de gen în Coreea de Sud în ultima jumătate de secol, privită prin ochii a două generații de femei surprinse în stadii diferite ale emancipării în contextul unei societăți cât se poate de ierarhizate și patriarhale. Într-o anumită măsură, și romanul lui Sawako Ariyoshi execută o partitură similară, oferind printr-o poveste de familie pe mai multe generații o evocare a transformărilor sociale și mai ales a reorganizării spiritului feminin, de data aceasta în Japonia din prima jumătate a secolului al XX-lea. Citeste recenzia aici.

Prozele Iuliei Gherasim sunt ca un monolit, așa cum susține unul dintre personajele feminine despre propria familie în proza cu titlul omonim – „«Eram o familie unită», adaugă. «Eram monolit.»”. Cartea poate fi citită atât ca o selecție de proze scurte, cât și ca un roman și asta pentru că scrisul autoarei se coagulează în jurul unor teme care se inserează cu delicatețe și precizie, în același timp, în interiorul acestui monolit – vinovăția, absența, imaginea tatălui, inadecvarea, sfârșitul unei iubiri și inițierea într-o nouă viață, relația dintre frați și prieteni, anxietățile din viața de zi cu zi din mediul corporatist. Citeste recenzia aici.

„Cele cinci limbaje ale iubirii”, un bestseller internațional vândut în peste zece milioane de exemplare din 1992, anul apariției sale inițiale, reprezintă un ghid concis și explicit al unui pastor al Bisericii Catolice din Carolina de Nord. Acesta pornește în expunerea sa de la o premisă pe cât de simplă, pe atât de ușor de ignorat în tumultul vieților cotidiene – suntem diferiți ca indivizi, ceea ce face ca structurile noastre emoționale și tipurile de personalitate să se exprime, dar și să devină receptive doar la unul sau la o combinație de limbaje ale iubirii asociate personalității și sensibilității noastre particulare. Având la bază această ipoteză, Garry Chapman ne ajută, prin intermediul unor exemple concrete, să identificăm arhitecturile emoționale care ne definesc, precum și maniera în care ne putem îmbunătăți comunicarea cu celălalt. Citeste recenzia aici .