Am oscilat mult daca sa ii dau 4 sau 5 stelute, pentru ca au fost momente cand m-au plictisit, actiunea nu a fost alerta, as fi vrut ceva mai ,,dinamic". Insa finalul m-a surprins placut si m-a facut sa-mi doresc sa citesc si urmatorul volum.

O recomand tuturor cititorilor de romance. Seria aceasta a devenit una dintre placerile mele (literare) vinovate. Nu am putut sa o mai las din mana si, odata ce am terminat-o, m-am dus repejor spre urmatorul volum.

O continuare minunata! A fost la fel de bun ca primul, cu la fel de multa actiune si intrigi. Personajele au inceput sa imi placa si mai mult, iar povestea pur si simplu a devenit mai buna.

Am terminat-o cu mare, mare greutate, fiindca nu m-a atras subiectul si nu a reusit sa ma tina in suspans. Stilul a fost simplu, banal si a reusit sa ma plictiseasca teribil in unele parti.

A fost o carte profunda, interesanta, insa nu neg ca au fost momente cand m-a plictisit. Per total lectura a fost buna, insa tot nu i-as putea 5 stelute, fiindca nu m-a surprins in niciun fel.

Ma asteptam sa fie altfel, sa fie ceva in genul Labirintul, insa nu este la fel de bine scrisa. A avut actiune si suspans, insa personajele nu prea sunt ingenios conturate si asta o face sa nu fie cea mai grozava lectura.

Este una dintre cartile bune ale lui C. H. Cred ca la fel de mult mi-a mai placut Slam, Din dragoste pentru Layken. Povestea de dragoste are ceva original si captivant care o indeparteaza de cliseu.

Este putintel gresit, cred, sa afirm ca mi-a placut romanul, insa cu siguranta asa a fost caci nu l-am mai lasat din mana pana nu l-am terminat. Reuseste sa te captiveze intr-un fel ciudat.

Una dintre cele mai bune operele ale literaturii noastre, o poveste pe care ar trebui sa o citeasca toata lumea. Inceputul nu pot spune ca a fost promitator, dar abia apoi mi-am dat seama ca detaliile din inceput se legau foarte bine (ca prevestire) de ceea ce a urmat.

Una dintre cele mai bune carti ale Agathei Christie, care reuseste sa te tina in suspans si sa te faca sa te indoiesti de toata lumea din carte. Reuseste sa prezinte povestea intr-un fel inteligent si tare captivant.

Un fantasy cu puternice accente feministe, care a reusit sa ma surprinda intr-un fel placut. Se citeste super repede si te captiveaza inca de la primele pagini. Mi s-a parut ca autoarea a ales intentionat sa contureze mult mai bine personajele feminine.

Este o carte care merita toate stelutele din lume. O poveste din care ai ce invata si la care, cel mai probabil, te vei gandi multa vreme dupa ce o citesti. Daca nu imi trebuia pentru examen, recunosc ca nici nu as fi fost tentata sa o incep.

Cel mai interesant lucru la cartea aceasta este felul in care John Fowels prezinta femeia victoriana care isi doreste independenta, felul in care ea ajunge sa isi gastinge libertatea si la este nevoita sa recurga pentru asta. Povestea este interesanta, dar nu atat incat sa ii dau 5 stelute.

Desi sunt un fan al descrierilor, cartea asta e reusit sa ma plictiseasca de mult prea multe ori ca sa reusesc sa o termin. Am citit mai mult de jumatate si apoi am renuntat. Ma gandesc sa incerc sa o recitesc candva, insa slabe sanse sa imi schimb parerea.

Fluiditatea stilului lui Mo Yan este poate cel mai impresionant lucru la cartea aceasta si cred ca de aceea i-am dat si eu 5 stelute. Povestea in sine e memorabila, dar pe alocuri au fost momente cand m-am plictisit.

Pentru subiectul ales, cartea merita cinci stelute. J. Green a redat o poveste de dragoste plina de emotie, ravasitoare, la care nu am avut cum sa nu plang. Intr-adevar, felul cum este scrisa, ma refer la simplitatea limbajului si a exprimarii, m-a dezamagit putin, dar, la urma urmei, asta e stilul autorului. Cred ca este al doilea (dupa Ruta Sepetys) cu scriitura simpla, care imi place.

Date fiind celelalte carti ale ei, am avut asteptari foarte mari. Nu a fost extraordinara, dar a fost captivanta, pentru ca Ruta, ca de fiecare data, a reusit sa surprinda istoria intr-un fel accesibil pentru toti cititorii.

Autoarea reuseste sa iti creeze impresia ca esti exact in vremurile despre care vorbeste. Are un stil aparte, fascinant, care te prinde in lectura si nu iti mai da drumul. Afli despre secolul 19 tot ce vrei.

Este una dintre cartile mele de suflet si cea care mi-a starnit pasiunea pentru cultura si istoria Japoniei. Arthur Golden a surprins cu maiestrie viata gheiselor si a redat-o atent in filele acestei carti. Cu siguranta acesta este romanul cu care trebuie sa incepi daca vrei sa afli mai multe despre vremurile Japoniei medievale.

Prima data am citit Tragica istorie a Dr. Faust, o poveste care mi-a starnit interesul si care m-a trimis exact la cartea aceasta. Mergand pe vesnica idee dintre bine si rau, dintre lumea spirituala si cea laica, povestea este una de luat aminte. Sincer, cred ca ma voi gandi multa vreme la ea.

Una dintre cartile care a reusit sa-mi dea fiori pe sira spinarii in timp ce o citeam. M-am impacat destul de greu cu familia numeroasa, dar dupa ce m-am obisnuit cu ea, nu a mai fost chip sa las cartea in mana.

Asta, recunosc, nu a fost printre cele mai bune romane ale scriitoarei, dar asta nu inseamna ca nu am citit-o cu placere. Am avut, ce-i drept, momente cand m-a plictisit, dar am reusit sa o termin. Imi pare rau ca nu ii pot da mai multe stelute.

Este unul dintre cele mai bune romane ale Agatheri, scris cu maiestrie si cu actiune pe masura. Reuseste sa surprinda cititorul prin psihologia complexa a personajelor cu care Poirot are de-a face, dar si prin povestea unica pe care o expune.

Subiectul cartii m-a enervat teribil, dar am reusit cumva sa o citesc pentru ca autorul are un stil foarte, foarte frumos, reuseste cumva sa ,,picteze" cuvintele, astfel ca m-a captivat in intregime felul in care scrie. In ceea ce priveste actiunea romanului, nu am niciun cuvant de lauda. Protagonista a fost un model de puritate (dus pana la prostie), dar se intelege in contextul acelei vremi si, mai ales, al situatiei ei in particular. Tess a fost bine contruita ca personaj, doar ca nu am reusit eu sa empatizez cu ea.

Am citit volumul cu sufletul la gura. Finalul chiar a reusit sa imi smulga cateva lacrimi. Am citit seria asta acum vreo 3 ani si ma gandesc serios sa o recitesc. De asemenea, am de gand sa imi cumpar vara aceasta ai cealalta serie, din perspectiva lui Noah, in engleza.

Tensiunea creste din ce in ce mai mult si lucrurile se complica. Mara se numara printre putinele protagoniste pe care le ador. Da replici inteligente, este ironica si formeaza o pereche pe cinste cu Noah. Evident, si pe el il iubesc. Niste personaje memorabile.

Primul volum a fost mai mult decat promitator, a fost minunat, la fel ca intreaga serie. Povestea devine din ce in ce mai palpitanta, iar personajele sunt atat de frumos conturate, incat n-ai cum sa nu te indragostesti de ele.

Fantasticul se imbina cu realitatea si il face pe cititor sa isi puna multe intrebari de-a lungul cartii. Adevarul povestii iese la iveala de-abia la final, iar pe mine a reusit sa ma lase cu un gol imens in suflet. Scriitura lui Carmen are acel ceva care starneste in tine asemenea sentimente.

Este un roman aparte, un roman cum greu intalnesti la scriitorii romani contemporani. Carmen este dedicata in ceea ce face si asta se observa foarte bine printre randurile carti, caci a reusit sa redea o poveste de dragoste minunata, unica.

Subiectul mi s-a parut usor plictisitor, dar am terminat cartea fiindca scriitura lui Calinescu are ceva aparte si mi-a facut placere sa stau si sa o analizez. Totusi, ramane una dintre cele mai bune carti ale literaturii romanesti interbelice.

A fost o carte tare buna. Monica are o scriitura simpla, dar fascinanta, fara a intra in detalii irelevante si oferind cititorului tot suspansul de care are nevoie pentru a citi pe nerasuflate o carte.

Nu este o carte usoara. Este o carte profunda, o carte la care ai nevoie de liniste si timp de cugetare. E o carte care necesita multa atentie si, poate, multa rabdare. Este redata pe intelesul tuturor si, prin simplitatea cuvintelor alese, face din ea o lectura fermecatoare.

Asta a fost, cu desavarsire, cel mai bun volum din serie, iar ceea ce m-a surprins e ca Marie Lu a reusit sa faca povestea mai buna cu fiecare volum. Nu pot descrie in cuvinte cat m-a emotionat sfarsitul si relatia dintre Adelina si Magiano a fost speciala; unica. O iubire care merita mult mai multa atentie, mult mai multe fan art-uri si, din pacate, nu le are.

A fost mai bun decat primul volum, asta e clar, desi a avut momente cand m-a plictisit (foarte putine, ce-i drept). Iar protagonista a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult si chiar sa devina una dintre preferatele mele.

Am citit cartea cand eram in clasa a7a si tin minte ca a devenit preferata mea muulta vreme. Stilul lui Dumes este unic si fascinant, o adevarata placere sa citesti orice scris de el. Mi-a placut la nebunie subiectul si psihologia personajelor.

Dupa Portretul lui Dorian Gray, aceasta este a doua capodopera clasica pe care o ador. Am citit-o pe nerasuflate. Psihologia personajelor a fost foarte misto conturata. Imi plac la nebunie cartile care au un strop (sau mai mult, in cazul acestei carti) de nebunie.

Nu s-a comparat cu alte carti ale ei. A fost super cliseica si previzibila, ceea ce, pentru mine, a facut lectura plictisitoare. Dupa Slam si Hopless, am avut asteptari mari, dar am fost dezamagita.

Cartea asta merita mai mult de cinci stelute. Este printre cartile clasice favorite, citita si recitita, despre care imi amintesc cu drag. Daca citesti cu atentie, ai multe lucruri de invatat din ea.

Mi-a displacut teribil subiectul, insa nu am cum sa nu dau 5 stelute pentru stilul extraordinar al lui Rebreanu. Am citit cartea numai pentru ca mi-a placut cum a fost scrisa, iar daca nu mi-ar fi trebuit la scoala, probabil ca nici macar nu as fi deschis-o. :D

A fost, intr-adevar, o lectura foarte buna. Nu aveam mari sperante cand am vazut ca in primele 100 si ceva de pagini ma plictiseam, dar am zis totusi sa o continui. Si chiar m-a surprins placut si m-a determinat sa mai citesc ceva de la Stephen King.

Pentru volumul acesta, toate stelutele. Pentru restul... nu am mai putut sa le continui. Efectiv, autoarea mi se pare ca a stricat totul mai departe prin felul cum a ales sa scrie. a fost mai grabita povestea si mult mai putine detalii. Totusi, volumul asta a fost exceptional si parca a fost scris de altcineva.

A fost, cu siguranta, cea mai buna distopie pe care am citit-o. Este plina de actiune, este foarte bine scrisa si nu devine mai proasta cu fiecare volum, asa cum mi s-a mai intamplat sa gasesc la unele si am fost nevoita sa le abandonez. Am citit-o cu interes de la primul volum pana la ultimul.

Pentru ca Maven este preferatul meu, si acest volum a devenit preferatul meu. Sa il am pe Maven in atatea sute de pagini a fost o binecuvantare. Am terminat cartea in mai putin de trei zile, caci nu am mai putut sa o las din mana.

Volumul asta de-abia spre sfarsit a fost fain. Ma bucur ca nu l-am abandonat pe parcurs, chiar daca m-a plictisit pe alocuri. Totusi, am fost foarte curioasa sa vad continuarea si cum a ales autoarea sa dezvolte lucrurile. In plus, finalul volumului asta te lasa in suspans, asa ca nu ai cum sa nu citesti si volumul 3

A fost o carte draguta si intriganta, dar sincer nu i-as da 5 stelute. Pentru ca mi se pare ca ii lipseste ceva. Anastasia mi se pare un personaj din carton, lipsita de personalitate si vointa, pare pe alocuri o marioneta.

Protagonista cred ca a devenit una dintre putinele protagoniste care imi plac. Mi se pare inteligenta si ca, in general, face alegeri bune (lucru pe care eu l-am intalnit din ce in ce mai rar pe la protagoniste).

Primul volum a fost mai mult decat promitator. A reusit sa ma convinga ca intreaga serie merita citita si nu m-am inselat nicio clipa. Este printre putinele distopii de care ma apuc si am intentia sa o continui.

Ma bucur ca am citit cartea aceasta la momentul potrivit si ca am putut sa o apreciez asa cum trebuie. In mod normal, nu sunt fana a cartilor cu scriitura simpla, cu descriere putina si mult dialog, dar am iubit fiecare pagina din cartea asta.

A fost printre cele mai ciudate carti citite de mine. Am subestimat din nou o carte dupa grosimea ei si m-am trezit citind la cartea asta subtire aproape o saptamana. Mi-a placut mult simbolistica si felul in care autorul a prezentat fiecare cadru din carte (desi partea cu televizorul mi s-a parut cel putin stranie)

Cred ca as da cu inima impacata 5 stelute oricarei carti de-a lui Shakespeare, pentru ca mi se par minunate. Este putin spus, caci ceea ce simt cand citesc sau recit o opera a sa depaseste cu mult acest cuvant. Ca multi alti autori, Shakespeare nu este pentru oricine.

Povestile cu Sherlock Holmes au fost cele care m-au introdus in lumea cititului si pe care le-as reciti cu placere oricand. Felul cum scrie Doyle are ceva atragator, misterios si intrigant, iar personajul celebru pe care a reusit sa il creeze este unul dintre cele mai bune din literatura politista.

M-am plictisit de moarte pana pe la jumatatea volumului si l-am parcurs doar pentru ca am tot primit incurajari peste incurajari si promisiuni ca se va intampla ceva misto. Ma bucur ca am avut rabdare si ca nu l-am abandonat. I-am dat poate mai multe stelute decat merita, caci nu s-a putut compara cu volumul 2, dar pana la final, in ultimele sute de pagini, a reusit sa ma tina in priza si nu am mai lasat cartea din mana pana nu am terminat-o.

Desi imi place Karou la fel de mult, cred ca seria m-a pierdut dupa moartea *acelui* personaj din volumul 1, pe care eu l-am adorat efectiv. Am citit volumul acesta putin cam trista, asteptand la fiecare capitol sa anunte cum ca s-ar intoarce si, pentru ca nu s-a intamplat, mi-a lasat un gust amar. Povestea in sine este foarte buna, dar eu il urasc din suflet pe Akiva (si, sincer, chiar mi-am dorit sa imi placa personajul asta).

La fel ca Jane Eyre, am citit-o pentru ca am avut nevoie de ea la cursul de Literatura Victoriana si, desi mi-as fi dorit sa imi starneasca mai mult interesul, nu a facut-o. Este bine scrisa, o poveste complexa, iar personajele sunt cat se poate de ciudate, insa nu simt ca ar merita 5 stelute doar pentru ca este un clasic.

Pe mine, literatura victoriana de dragoste nu reuseste sa ma surprinda si nici sa ma faca sa o apreciez, pentru ca, in mare, este foarte previzibila. Am citit Jane Eyre pentru ca am avut nevoie la facultate si, cu toate intrigile ei, tot nu m-a putut face sa ii dau mai mult de 4 stelute.

Am fost oarecum obligata sa citesc aceasta carte fiinca mi-a trebuit la facultate. Nu ii pot da mai mult de 4 stelute. Este un SF tare ciudat, aproape absurd. Aproape toata cartea este scrisa intr-o nota ironica, fapt pentru care am adorat-o, insa nu pot zice ca nu au fost suficiente momente cand sa ma plictiseasca.

Cred ca a fost printre putinele carti de la aceasta autoare careia i-am dat 5 stelute. Da, a fost cliseica, dar a reusit sa ii aduca o nota originala prin povestea protagonistilor. O recomand tuturor cititorilor de romance.

Volmul acesta, dupa mine, este efectiv cel mai bun din serie. Am incercat sa o citesc in urma cu cativa ani, dar am abandonat-o din cauza ca mi s-a parut simplut stilul. M-am inselat, oricum. I-am dat o sansa de curand si nu am regretat nicio clipa, caci a reusit sa ma surprinda cu un subiect original si bine scris. Laini are un stil diferit de toti autorii pe care i-am mai citit - se foloseste de multe figuri de stil si le plaseaza atat de bine, incat da textului o frumusete aparte, fara sa-l faca sa para scolaresc sau de enervant. Karou a devenit una dintre protagonistele mele preferate pentru ca este inteligenta si ia decizii bune si, mai ales, pentru ca are replici tare, tare faine!

Spre deosebire de celelalte volume, acesta plictiseste pe alocuri si nu pare foarte promitator. Totusi, povestea Ladei este inegalabila in felul ei de a se impleti cu istoria. Ma bucur ca am avut rabdare si ca i-am dat o sansa seriei.

Am citit volumul acesta cu mult inainte sa apara in romana si pot spune cu mana pe inima ca a fost cel putin la fel de bun ca primele. Actiunea continua in acelasi ritm, ironia si misterul nu lipseste, iar protagonistii sunt mai apropiati unul de altul ca niciodata.

Stilul lui Eliade este inegalabil. Cartea contine doua povestiri de dragoste, prezentate oarecum in oglinda. La fel ca Maitreyi, este un roman de dragoste psihologic, astfel ca avem parte de personaje foarte bine conturate, incununate de calitati si defecte puternice care dau impresia de realitate. Iti este foarte usor sa empatizezi cu ele si sa le intelegi.

Este o carte faina si ma bucur ca Nemira a inclus-o in planul editorial, insa nu m-a dat pe spate. Nu pot zice nici ca am citit cu sufletul la gura. Atmosfera este aproape lugubra in majoritatea scenelor, persista o incertitudine totala; personajele, pe de alta parte, sunt conturate cu maiestrie si sunt foarte diverse. Si cat se poate de ciudate. Actiunea se desfasoara lent, momentele de suspans si mister sunt realizate bine, insa din cauza traducerii s-a pierdut enorm din frumusetea textului. M-am apucat de cartea aceasta fiindca profa mea de licenta mi-a dat-o pentru lucrare si ma bucur ca am avut ocazia astfel sa citesc si manuscrisul in limba lui originala.

A fost, cu desavarsire, mult mai bun decat primul volum, iar primul volum a fost, oricum, genial. L-am citit pe acesta, nerabdatoare, inainte sa apara la noi in Romania, apoi l-am recitit si cand a aparut aici. Am adorat fiecare pagina, fiecare replica de-a personajelor. L-am citit pe nerasuflate.

Recunosc ca la inceput m-a plictisit putin. M-am apucat de ea doar pentru ca am avut nevoie sa fac un eseu pentru facultate, insa pe parcurs, mai ales spre final, a reusit sa-mi capteze atentia si sa o apreciez mai mult.

Asta este una dintre seriile mele de suflet. Am fost muulta vreme obsedata de banda lui Kaz Brekker, de fanart-urile realizate pe baza povestii. Pe langa faptul ca a fost foarte bine scrisa, Leigh Bardugo a reusit sa creeze, la fel ca in trilogia Grisha, niste personaje cu defecte si calitati puternice, niste personaje care vor "dainui" peste ani si nu vor fi usor uitate.

A fost o carte buna, dar nu exceptionala. A fost foarte bine scrisa, ma asteptam la un plot twist si am sperat sa nu fi dedus eu bine ce am dedus, insa nu a reusit sa ma surprinda sfarsitul pentru ca il anticipasem. Am avut momente si cand m-am plictisit, si cand am citit cu interes, dar per total nu a avut un impact asa mare asupra mea.

A fost, fara doar si poate, cel mai bun volum din serie. Imi pare foarte rau pentru cei care abandoneaza seria de la primul volum, caci, asa cum am spus si la volumul 2, primul nu promite nimic din tooot ce vei descoperi pe parcursul atator sute de pagini. Si eu era cat pe-aci' sa nu trec la volumul 2; apoi, cand am ajuns la ultimul, am simtit un gol imens in stomac pentru ca se apropia inevitabilul final. M-am bucurat apoi sa aflu ca seria continua si cu alte carti, pe care sunt nerabdatoare sa le citesc.

Murakami, zic eu, nu este pentru oricine. Are un stil distinct, o scriitura puternica, insa, din pacate, nu foarte multi il agreeaza. Daca nu poti patrunde in substraturile operelor sale, atunci este de asteptat sa nu iti placa. "Padurea Norvegiana" a fost prima carte pe care am citit-o de la el; nu am avut niciun moment in care sa ma plictisesc, fiindca stilul lui (dar si povestea) m-a captivat in intregime.

Am adorat volumul acesta de la prima pana la ultima fila. Daca primul volum nu promitea multe, acesta mi-a produs un amalgam de emotii. A fost perfect. Plin de actiune, plin de intrigi, cu niste protagonisti creionati inedit, a reusit sa faca din seria aceasta una dintre seriile mele de suflet.

Ideea mi-a placut la nebunie, m-am atasat de Oscar inca din primele pagini, am empatizat cu el. Alina abordat un subiect original si am apreciat foarte mult asta. Totusi, au fost momente cand am simtit nevoia de mai multe detalii, de o descriere mai amanuntita a gandurilor, din moment ce este o carte la persoana I.

A fost minunata! Desi in primele 100 de pagini am avut momente cand m-am plictisit, dupa aceea nu am mai putut sa o las din mana. A avut de toate: si actiune, si romantism, mister si intorsaturi de situatie, care au facut din ea o lectura inedita. Ma gandesc sa o recitesc in viitor, fiindca a devenit una dintre cartile mele preferate!

Pot spune, cu mana pe inima, ca volumul asta a fost muult mai bun decat primul. A avut mai multa actiune, m-a tinut in priza si, in ciuda dimensiunii, am reusit sa citesc romanul intr-o singura zi.

Uimitoare, diferita de celelalte doua volume atat prin actiune, cat si prin personajele - as spune eu - ,,neobisnuite". Povestea de dragoste a fost originala si surprinzatoare pe alocuri. Cred ca a devenit volumul meu preferat din 'serie'.

Am citit volumul acesta numai si numai pentru Maven, fiindca este unul dintre personajele mele favorite, insa uneori a fost un real chin sa parcurg anumite capitole pentru ca ma plictisea teribil. Au fost foarte multe perspective care, dupa parerea mea, chiar nu-si aveau rostul. De asemenea, foarte multa politica, iar asta a fost un alt aspect care a dat o nota plictisitoare intregului roman.

La fel ca si in celelalte volume, actiunea te tine cu sufletul la gura si te provoaca sa dai pagina dupa pagina ca sa vezi ce se intampla. Doar ca... pe la pagina 200, autoarea a inceput sa grabeasca destul de mult treburile, iar asta s-a simtit mai ales prin descrierea care lipsea pe alocuri, precum si prin gandurile inexistente ale lui Jude in anumite conjuncturi. Uneori personajele pareau sa nu actioneze natural si m-a cam dezamagit asta. I-am dat 4 stele, desi seria asta, per total, merita mai mult de 5 stelute!

Volumul acestea nu e cu nimic mai prejos decat primul! M-a surprins intr-un mod extrem de placut. Mi s-a parut ca a avut chiar mai multa actiune, mult mai multa intriga si intorsaturi foarte faine de situatie.

Din pacate, nu am foarte multe de spus despre cartea asta. A fost, intr-adevar, la fel de buna ca primul volum, insa nu a reusit sa ma impresioneze. Autoarea chiar s-a indepartat dezamagitor de mult de povestea de iubire dintre Cartier si Brienna, astfel ca nu a existat o conturare a relatiei lor. Firul epic a decurs lin, cu foarte mici suisuri, foarte putine momente tensionate. Suspansul a lipsit *aproape* in totalitate, deci reucunosc ca nu mai intorceam paginile cu la fel de mult entuziasm cum o faceam citind primul volum. (Recenzie postata si pe GR sub numele de Vera Maxfield, pseudonimul meu)