Îmi place mult scris-ul lui David Grossman. Scoate în evidență tot frumosul din momente grele, de război sau neliniște, ne arată și partea luminoasă a vieții, partea minunată a oamenilor, ne arată iubirea din oameni. Să citiți “Cineva cu care să fugi de acasă “, recomand.

Pe deplin meritat premiată cartea. O istorie despre istorie înainte-acum-după, poate mai învățăm ce și cum să facem, să acceptăm, să trăim, să mulțumim. Și cum să facem să-i învățăm pe ceilalți numai de bine. O carte de citit de trei-patru ori chiar.

O carte tristă dar plină de iubire , de amintiri, de amintirile lor dar și ale noastre. Cât de la fel ne trăim viața în clipe mici de fericire și în perioade lungi de singurătate, momente minunate în natură încercând să scăpăm de oameni și de amintiri care ne fac rău. O carte care ne face bine totuși, doar s-o citim, ne regăsim fiecare în ea.

O foarte bună informare asupra deosebirilor și asemănărilor medicinei asiatice cu cea occidentală ( cu care suntem noi românii crescuți și obișnuiți, în majoritate). Apoi , spre o mai bună înțelegere cartea prezintă cazuri clinice și evoluții medicale fără recomandări de tratamente, subliniind studii medicale și concluziile acestora. Și nu în ultimul rând, descoperim în carte soluții de bun simț pentru trăit viața, pe care pare că le știm din familie. Recomand cartea.

O privire de ansamblu dar și în detaliu a vieții economice, politice, sociale de pe glob de la Căderea Zidului Berlinului și până în 2020 , la ultima întâlnire cu Francis Fukuyama . Despre schimbările din ultimii 30 de ani , perioadǎ văzută prin ochii politologului Francis Fukuyama.

Roman istoric despre perioada poate cea mai urâtǎ din viața României începând cu ziua Dictatului de la Viena. Momente care nu fac cinste rasei umane. Pare că nu e întâmplător faptul că am citit cartea lui Doru Munteanu de Ziua Națională a României. Recomand tinerilor să citească și asemenea mărturii, poate așa istoria se va scrie pentru ei mai luminos.

Știați cǎ nu visǎm doar în somn? Visǎm și cu ochii deschiși , momente în care ne vin idei pe care trebuie să știm să nu le pierdem, să nu scăpăm momentul. O carte interesantă despre cele două feluri de vise, despre cum erau analizate de-a lungul istoriei umanității, despre cum să ne poziționăm noi față de conținutul viselor, cum să le înțelegem.

Povestea unei vieți de om trăită în altă cultură și, totuși, atât de asemănătoare cu a noastră. Bucuria , dezamăgirea, speranța, recunoașterea, copilăria, tinerețea, maturitatea, familia , întoarcerea la origini, toate sunt umane și ne leagă printr-un fir invizbil. Citind cartea aceasta chiar ne regăsim puțin câte puțin până la ultima pagină.

O frumoasă poveste despre adolescență, umbrită mai mult de regimul politic al perioadei decât de starea de nevăzător a autorului.Pentru cǎ e vorba de o autobiografie. Și totuși un adolescent fericit între prietenii și poeziile lui.

Pentru noi cei care eram tineri la Revoluție Memoriile Dlui Băcanu sunt un impuls de aducere aminte a articolelor din presa anilor ‘90. Și de cunoaștere, pentru mine cel puțin , a vieții dânsului dinaintea lui ‘89. Pentru tineri cartea e parte din istoria României, așa cum nu au învățat-o la școală. O recomand în special tinerilor .

Pentru pasionații de biografii din lumea artei o carte cuprinzătoare cât o viață de om. Pentru femeile pasionate de viața femeilor din artă e o carte completă care prinde în paginile ei arta ca modalitate de alunecare ușoară printr-o viață chinuită la propriu , cum numai o femeie poate înțelege. Și cum menționează autoarea cărții, Frida e un simbol. Rămâne să descoperiți citind. Iar ecranizarea e minunată.

E mai mult decât povestea unor crime , e povestea unui azil de refugiați în Suedia , “ciocnirea” culturilor , nemulțumirile de ambele părți , lipsa de recunoștință din partea refugiaților.Totul se întâmplă în atmosfera de început a anilor 90 în Suedia urmare a nenorocirilor din Bosnia și a instalării refugiaților într-un centru la țară departe de oraș, ceea ce duce la dezvoltarea sentimentelor rasiste și nu numai.Și continuă până în zilele noastre. Și poate fi o poveste în oricare loc din Europa,se poate întâmpla oricui.

Cartea asta a fost ceva nou pentru mine chiar dacă am mai citit despre tehnici de supraviețuire. Să simți efectiv cum ar fi să mori fără apă e o lecție pentru noi. Am putea învăța cum să stai de pază ani întregi la sursa de apă, cum ar fi să te omoare oceanul și chiar cum să înveți sentimente noi în timp ce stai de pază, poate mama a uitat să-ți spună ceva important. E bună de citit mai ales pentru tineri, viitorul e în fața lor.

O presupusǎ crimă se întâmplă în zilele noastre . Avem femei abuzate ,copii abuzați ajunși la maturitate care urmează același tipar sau încearcă să-i apere pe alții de abuzuri , avem în poveste și polițiști trecuți prin diverse situații de acest gen. Și peste toate astea avem Instagram, Twitter etc cu care justiția nu poate lupta atâta timp cât nu există încă legislație completă.

Un roman polițist care surprinde prin povestea de iubire creată de imaginația criminalului. Probabil cealaltă față a monedei , partea frumoasă a omului care învinge la final.

O poveste care m-a determinat să citesc scrisori vechi de 30 ani și să analizez posibile scenarii pentru viitorul apropiat. Asta pentru că Henning Mankell povestește frumos și te așeazǎ într-o lume diferită de a ta dar pe care parcă o cunoști dintotdeauna. M-am simțit cumva acolo pe insulă.

Cum să scăpăm din capcanele ego-ului , cum să nu concurăm în permanență cu alții pentru câștiguri fără folos, cum să ne simțim bine noi cu noi , cum să ne limpezim gândirea , cum să nu reacționăm fără cap în situații grele și multe altele ne învață Dr Serge Marquis . Ceva diferit de ce am învățat noi în copilărie și în cultura noastră românească. Și totuși nu foarte diferit. Și pare nu prea greu de exersat. Interesantă viziune, recomand.

O carte de istorie interesantă pentru iubitorii de artă sau o istorie a artei Renașterii în contextul perioadei Cuceririlor geografice. În care putem urmări cum politica a influențat relațiile dintre state , dezvoltarea economică, arta , descoperirile geografice și cum arta a ilustrat toate acestea. O carte ca o poveste. Recomand cu căldură.

Am descoperit un Mihail Sebastian neliniștit de tinerețea lui , de originile lui evreiești și de vremurile tulburi pe care le-a trăit. Într-un jurnal povestea pare mai simplă decât într-un roman. Și totuși viața lui a fost complicată privită prin ochii noștri. În același timp m-am bucurat de descoperirea unei bucăți din istoria României trăită nu povestită în manual.

Avem în Satantango o lume cenușie și umedă, fără răsărit și apus de soare, în care orele trec ba prea repede ba prea încet, de parcă nimeni n-ar avea nici o grabă. Oamenii așteaptă ceva și nu prea știu exact ce, ar primi orice în viața lor dar să nu iasă ei în întâmpinare. Să fie speranță sau neputința de a părăsi locul? Apoi mai e o frică permanentă de toți ceilalți, care nici ei nu vor să părăsească colonia. O carte plină ochi de gânduri cenuși. O lume aproape de noi și totuși îndepărtată, o lume pe care nu ne-am dori-o. Interesantă imaginația scriitorului. Ar fi bună de văzut și ecranizarea din 1994.

Aș zice că romanul e autobiografic , altfel nu ai cum să descrii atât de minuțios obiecte, activități, obiceiuri etc fără să fi fost acolo, tu și memoria ta. Mă surprind și pe mine în satul dintre munți, minunate descrieri. Apoi spun că e un alt Moromete fugit de acasă la școală și devenit scriitor. Ce ar răspunde autorul? Chiar e lumea lui. Citiți romanul, e atât de românesc de Ardeal , fără doar și poate.

Cum ar fi să-ți vezi viața pe o peliculă de film? Cam așa a scris David Grossman, impresionant. Un roman plin de suflete , încărcat cu fapte bune, cu iubire chiar dacă viața era nedreaptă. O incursiune în familia extinsă a evreilor , cu obiceiurile lor și cu modul lor de a privi viața. Un roman ca o amintire frumoasă.

Nu sunt o cunoscătoare a operei lui Mario Vargas Llosa . „Vremuri grele„ e primul roman pe care l-am citit. Bun , interesant pentru o persoană care nu știe nimic despre Guatemala acelor ani.Nici despre opera lui Llosa. Dar romanul este istorie , pură istorie. Mă așteptam la o istorie romanțată , asta e problema mea de necunoscătoare. Spun că mă așteptam pentru că a primit un premiu pentru cel mai bun roman al anului 2019. Deci și așteptările sunt pe măsură.Personajele apar și dispar , acțiune alertă ,restul e istorie.Pentru amatorii de istorie recomand cartea.

Frumoase povești, pline de dragostea mamei și a fraților, de inocența copilăriei, pline de bucurii mărunte ale anilor sǎrǎcǎcioși de demult. Fără ca fetița de atunci să lase a se vedea vreun mic regret pentru greutatea vieții ce a apăsat-o în copilărie. Un copil devenit adult fără să i se ceară acordul, un copil care a crescut frați mai mici pentru cǎ așa a fost să fie. Poate și noi cititorii am trecut prin așa povești.

“Dublu autoportret “ e un puzzle de amintiri a unei singure zi din viața noastră, a celor ce existam atunci. O prezentare în mii de oglinzi a zilei de început de Revoluție în București. Mii de imagini care puse cap la cap nu ne dau Revoluția întreagǎ dar ne pun întrebări și forțează, din nou, răspunsuri. Am citit cartea cu multă plăcere, Varujan Vosganian scoate prin scrisul lui ce e mai frumos din orice întâmplare.

Îl felicit pe Radu Paraschivescu pentru răbdarea cu care colecționează atâtea “bǎlǎrii” voite sau nu , poate și noi le-am auzit dar nu le-am sesizat . Merită citită colecția, pentru puțină destindere , dar atenție, să râdem ca să nu plângem. Recomand tuturor.

Pentru cineva care a absolvit Școala Populară de Artă cursul acesta de desen e binevenit în vederea completării cunoștințelor practice. Pentru cei care nu au avut până acum tangență cu domeniul pot spune că ar fi un început, o lume nouă de descoperit. Succes tuturor!

Găsim în cartea lui Bruce Lincoln nu doar împletirea celor două biografii, a lui Mircea Eliade și a lui Ioan Petru Culianu în contextul vieții universitare din Chicago ci și o descriere fină a perioadei istorice legionare din România , perioadǎ foarte în discuție în zilele noastre. Poate Lincoln ne ajută să înțelegem în ce fel intelectuali importanți ai vremii respective au aderat la mișcarea legionară, la ideile inițiale fără a bănui spre ce manifestări urma să se îndrepte aceasta. Recomand cartea , prezintă istoria altfel decât manualul din școală.

Da, aș putea spune că e triller, cumva aspecte din viața noastră privite din afară de altcineva. Și pasiunea aceea pentru exprimarea prin pictură. Și singurătatea copilului dusă la extrem după dispariția fratelui mai mare în ciuda prezenței părinților alături. Interesantă viziune.Chiar tulburătoare.

O lecție de istorie a României înainte și după "așezarea"trupelor rusești în cel de-al doilea război mondial , prin prisma vieții unui fost dansator de tango devenit puscarias/vagabond/plasator/combinator/ vip de mahala bucureșteană. Viață povestită pe alocuri de "ciripitori" ai Poliției și/sau Siguranței. O lecție despre modul in care oamenii obișnuiți s-au adaptat sau nu situației și războiului iar conducerea statului de atunci a acceptat sau nu dictatura rusească.

Povestiri in care se întâlnesc realitatea cu paranormalul. În care se întâmplă lucruri absolut obișnuite , dar a căror final te lasă "mască" și nu numai , îți dau de gândit, îți dau teme pentru acasă. Autorul prezintă în scrierile lui și personaje nevăzute , neauzite , cețoase sau fluturând deasupra tuturor dar care au rolul primordial în finalul fiecărei povești .

Îmi place mult scriitura lui Radu Paraschivescu , așa că e binevenită această colecție de articole. Unele noi , altele mai vechi care îmi amintesc cu/fǎrǎ plăcere istorii parțial uitate. M-am bucurat și de umorul fin al scriitorului fără a pica în vreo depresie , desigur. Recomand colecția.

Dacă trecem peste limbajul “colorat pe ici pe colo “ povestea este sinceră , originală, dureroasă . Chiar reală. Se întâmplă în jurul nostru. Nu are sens să ne arătăm oripilați, cum am citit în ceva comentarii pe net. Asta-i lumea în care trăim, acesta e limbajul curent.Și mi-a plăcut mult umorul negru-gri al lui Telespan.

Am în minte imaginea măștilor comediei și tragediei Greciei antice. Cam așa decurg viețile personajelor din carte. Mihai Radu scrie într-un fel anume de parcă încearcă să scape cât mai repede de o povară, să plângă puțin , să râdă apoi , să pășească mai departe . Că doar viața despre asta este , despre mers mai departe.Mi-a plăcut mult cartea . Probabil legănarea aceasta între comedie și tragedie a determinat punerea în scenă de Radu Afrim. De văzut și piesa de teatru.

Am găsit cea mai simplă definiție a antropologiei , învățătura despre om.Articolele din carte , chiar din anii 90-2000 ne dau o imagine a evoluției umane ( sau involuției ?!) în contexte diferite , țări diferite , culturi diferite. Și despre cum putem fiecare dintre noi să înțelegem ce se întâmplă cu noi și în noi atunci când istoria din jurul nostru se schimbă. Articole vechi , dar uite că „vremurile„ au prins viteză și s-ar părea că , noi știm vorba asta , istoria se repetă și ne trage și pe noi după ea. Așa că puțină învățătură despre noi nu strică.

Interesantă metodă prin care să ne amintim, să rememorăm, să alegem din viața noastră ce ar fi de povestit și ce nu. Și să alegem dacă vrem să scriem sau nu. Autoarea are dreptate, de la primele pagini cu instrucțiuni ( dacă le pot numi așa) au “năvălit “ din trecut diverse întâmplări pe care le pierdusem. Probabil pentru specialiștii în terapie metoda e ingenioasă. Recomand cartea , ceva nou de învățat indiferent de vârstă.

Walden este un manual vechi valabil și astăzi, după 200 ani pentru noi oamenii care nu conștientizăm că suntem niște sălbatici cu experiență , dar totuși sălbatici. Citind Walden ne amintim de unde venim , cum eram, de ce eram ,ce ne doream și ce ne era de folos dintre cele dobândite. Aflăm că specia umană nu s-a schimbat defel , doar a căpătat experiență. Și aflăm cum ar fi să ne mutăm înapoi în pădure.Nu e chiar simplu. Citiți Walden.

Un roman "decupat" din viața mea , viața voastră a tuturor , credeți -mă. M-am regăsit în nenumărate momente din roman , i-am "ghicit" și pe alții. Presupun că romanul este într-o oarecare măsură autobiografic. Altfel n-are cum , vorba tinerilor de azi. SI chiar dacă romanul tratează ratările celor câteva personaje , după ce-l citiți veți ințelege că asta este viața in general, o gluma proastă .Să mai și râdem. Și să citiți romanul , recomand cu caldură.

Nu sunt o cunoscătoare a fenomenului teatral . Datorită acestei carți am intrat în această lume ,am ajuns să văd cumva munca actorilor , regizorilor , scenariștilor , a tuturor celor care ne pun la dispoziție fiecare minune de piesă de teatru. Și să înțeleg puțin din frământările acestor oameni. Și chiar , prin documentarea laborioasă, am ajuns să cunosc modul in care regimul comunist a intrat cu "bocancii" și in lumea teatrului .

Buna povestea, tipic americană.Autorul te plimbă cu fraze scurte prin lumea noastră de acum , spionaj. , artă contrafăcută , multimiliardari, Uniunea Europeană , colaborare informațională între Servicii dușmane atunci când situația o cere. Aș putea spune că mă așteptam ca „dușmanul„ să fie ...aproape. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost prezența psihologului .Care e profesionist și totuși a fost manipulat elegant.Caz în care noi , neprofesioniștii în ale manipulării chiar avem o scuză. Vă recomand să citiți cartea.

Denis Dutton incearcă și reușește să ne lămurească de ce există în rândul oamenilor , indiferent de locul unde vietuiesc pe Terra , o preferință veche pentru peisajul marin , pentru anumite tipuri de peisaje verzi de genul savanei , preferințe pentru frumos în general.Ne arată cum nevoia de artă , de a crea frumosul ne leagă pe noi oamenii ca o necesitate psihică sau ca un instinct, cum scrie autorul , determinate de evoluția umană de-a lungul milioanelor de ani. Foarte interesantă lucrarea autorului .Trece ca un fir auriu nu doar prin lucrări de artă ci și prin estetică, biologie , antropologie, chimie etc.Recomand cu caldură cartea.

Un roman în care se împletesc istoria și iubirile. De recomandat tuturor românilor indiferent de vârstă , dar , mai ales celor care au nostalgii din comunism fără să fi trăit în el .Un roman în care iubirile răsar fără să țină cont de existența Securității, Partidului, deținuților politici sau poate tocmai în ciuda acestora. De menționat și talentul autorului care a reușit să creeze o imagine a Bucureștiului foarte aproape de realitatea anilor 50-60 , neschimbată dealtfel până în anii 90.

O poveste pe cât de înfiorătoare pe atât de posibilă.Cu personaje care duc în spate traume și experiențe din copilărie și adolescență și care-și pun amprenta asupra vieții lor de adulți, indiferent de cât de realizată e viața lor. Nebuniile , disperările , umilințele de tot felul nu aleg oamenii asupra cărora să se reverse , toți sunt egali la capitolul acesta, ne arată romanul lui Mihai Radu. Un roman care merită citit nu doar pentru poveste ci și pentru stilul in care a fost scris , un fel de neoromânesc stropit ici colo cu umor negru.Îmi aduce aminte de serialul românesc Umbre , pentru cine nu l-a văzut. Titlul romanului e probabil un îndemn pentru cititori ...Respiră și citește mai departe, dar nu uita să respiri!

Minunată descriere a perioadei de “ocupație “.Chiar dacă nu am trăit anii aceia , fiind născută după 1960 , pot spune cǎ perioada 1970-1990 a păstrat aproape intacte fricile românilor, cum sunt ele descrise de autor. M-am simțit aruncată în timp fără să fiu întrebată dacă vreau sau nu , fără să fiu întrebată dacă înțeleg sau nu ce s-a întâmplat în România atunci după al Doilea Război, fără să fiu întrebată dacă sunt mulțumită de Istoria pe care am învățat-o la școală la vremea mea. Ar fi util să fie citit acest roman de către tinerii care , încă, nu cunosc adevărul , poate așa vor înțelege de ce suntem așa și nu altfel. Și ce face frica din om.