Cartea aceasta este un sentiment pentru mine. Prin întreg ansamblul care o compune: scriere, mesaj, cronologia ideilor, acea subtilitate care se inserează printre rânduri ca o îmbrățișare, o tandrețe infinită. Am citit-o rând cu rând, am tras de cuvinte, de idei, am întors pagini și am recitit fragmente întregi, în speranța că îi voi întârzia finalul. Când am ajuns la el, am înțeles. Autoarea a reușit să îmi transmită atât de bine sentimentele ei încât am devenit ea, fără însă să încetez să fiu eu. Amândoua am încercat să trăim într-o buclă a timpului care să ne țină departe de realitatea inevitabilă. Și am fi reușit dacă nu am fi fost bântuite de sentimentul absenței, al dorului, al cuvintelor nespuse, al locurilor nevizitate care stau neatinse în timp, așteptând. „#error 2017: Timp inversat” este o carte care m-a sedus prin eleganța stilului, prin onestitate, și m-a hipnotizat. Da, este o scriere hipnotică și aceasta calitate vine din trăirile autoarei și din talentul evident. E o dezvăluire sacră, intimă, de un lirism copleșitor și in același timp obiectivă, pragmatică, generoasă în expunerile și explicațiile ei. Veți citi despre o călătoare care iubește să învețe despre lumea care ne găzduiește pe toți, o călătoare cu un simț al observației fin, care în pegrinările ei alege să călătorească nu doar geografic, ci și temporal. Accesează astfel secvențe de timp actuale și trecute, secvențe care există doar prin puterea dorinței, și un spațiu sacru unde putem îngheța totul mai puțin sentimentele, unde pierderea nu s-a întâmplat, unde absența e o prezență. O carte despre locuri și timpuri, despre pierdere și despre dor, despre cuvinte și atingeri care pendulează într-un timp al nimănui și care ne bântuie. O scriere cu mult talent și sinceritate care se transpun în tușe poetice.A rămas cu mine.

Ludmila Ulitkaia scrie despre oameni intr-un fel placut, natural, naratiunea e cursiva, lectura pare usoara. Dar de fapt iti ilustreaza cu maiestrie contextul social, politic, psihogic al unei perioade. Te face atent la modul in care oamenii produc istorie.

Copiii de pe Volga depaseste ca si compozitie romanul de debut al Iahinei Guzel. Cu o constructie mai apropiata realismului magic si mai lirica, trezeste curiozitatea si te smulge din realitatea cotidiana. Guzel Iahina reuseste cu maiestrie sa recreeze atmosfera coloniilor germane de pe Volga si sa repovesteasca intr-o noua lumina o istorie deja cunoscuta. Recomand Copiii de pe Volga!